Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Pe urmele străbunilor: doi tulceni refac traseul care a adus ruşii lipoveni în Delta Dunării

Publicat in Adevarul, joi 11 iulie 2013 ·

Doi tulceni (ruşi lipoveni) se pregătesc pentru aventura vieţii lor: Mitre Carpov şi Vasile Antip vor urca într-o lotcă tradiţională şi vor reface traseul istoric parcurs de străbunii lor atunci când, datorită prigoanei religioase, au ajuns în România.

Traseul (parcurs numai cu lotca) porneşte din Starocherkasskaya (mai sus de Rostov pe Don), fosta capitală a cazacilor , locul de unde au pornit primele actiuni de navigaţie spre zona Deltei Dunării.

Ruşii lipoveni din zona Dobrogei sunt, în mare parte, cazaci veniţi din bazinul fluviilor Don şi Volga. Mulţi au venit pe calea apei cu ambarcaţiuni de tip „lotcă“, explică cei doi tulceni. Migraţia a fost preponderent religioasă, lipovenii păstrând credinţa şi portul.

„Totuşi tradiţia începe să se piardă, iar această acţiune se vrea o reînnodare a legăturii cu locuitorii din arealul Donului. Dorim să ducem o barcă până în zona Voronejului, să vizităm locurile şi să cunoaştem oamenii de acolo. Apoi vom naviga pe aceeaşi rută pe care au venit staroverii cu bărcile lor. Ambarcaţiunea pe care o vom folosi va fi o lotcă tradiţională cu vâsle şi velă“, spune Mitre Carpov.

Traseul, refăcut în cele mai mici detalii

Pentru a naviga pe mare în siguranţă, cazacii ataşau pe bordurile bărcilor suluri de stuf, iar astfel creştea stabilitatea bărcii.

Pe mare cei doi tulceni vor folosi o barcă de 17-22 crivace. Vor să înceapă „aventura“ în 2014, dar probele pentru navigaţia pe mare au fost făcute în acest an.

Probă pe Tulcea – Constanţa

În această vară, echipajul format din Mitre Carpov şi Vasile Antip s-a îmbarcat într-o lotcă cu 16 crivace, de şase metri, oferită de Mişcarea Rowmania a lui Ivan Patzaichin şi Teodor Frolu. Au echipat această ambarcaţiune uşoare cu ajutorul lui Paul Vasiliu, constructorul celebrelor canotci: pe borduri au fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 35 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 50 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°