Transferat de la Steaua la Saint-Etienne, Bănel Nicoliţă a acordat un interviu presei franceze în care a povestit cum a decurs acomodarea cu Ligue 1.
"Nu ştiam limba franceză şi nu puteam dialoga cu ceilalţi colegi. Aşa se explică de ce n-am jucat câteva săptămâni. Acum, am început să mă descurc, ajutat şi de translatorul Cornel Căpitan.
Sunt un jucător profesionist, nimeni n-are garantat locul de titular. Oricine poate să aspire la primul 11. Le mulţumesc colegilor şi antrenorilor pentru susţinerea de care am avut parte în această perioadă"
Am vorbit cu ei despre pasiunea lor pentru Saint-Etienne, am descoperit-o şi eu. E normal să le mulţumesc şi lor. N-am să refuz niciodată să le dau un autograf. Am simţit căldura lor când am marcat cu Montpellier. Am fost fericit. Nu marchez des cu capul, pur şi simplu am fost acolo.
Campionatul Franţei este mai greu decât cel din România. Aici este un nivel mai ridicat. Saint-Etienne trebuie să facă tot posibilul să prindă cupele europene. Eu voi da totul pentru ca acest lucru să se întâmple.
Selecţionerul României nu m-a chemat la ultimele două amicale. Probabil pentru că n-am jucat timp de două luni la echipa de club. Când voi reveni la naţională, voi fi juca şi mai ambiţios", a spus Nicoliţă pentru ziarul "Le Progres".