Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa familiei Commette, lovită de un meteorit. Cât valorează roca spaţială de 85 de grame, veche de 4,5 miliarde de ani

Publicat in Gandul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Un meteorit vechi de 4,5 miliarde de ani a căzut în casa unor francezi din Draveil, anunţă The Telegraph. Potrivit specialiştilor, este pentru prima dată când un meteorit cade atât de aproape de capitala Franţei. Soţii Commette, întorşi din vacanţă, au găsit acoperişul casei crăpat şi astfel şi-au dat seama de prezenţa lui.

Meteoritul, numit "chondrite", este de dimensiunea unui ou, cântăreşte 85 de grame şi provine de la un asteriod dintre Jupiter şi Marte. Acesta este unul dintre cei 60 de meteoriţi căzuţi în Franţa în ultimele patru secole. Alain Carion, un specialist în minerale şi un vânător de meteoriţi, a spus că piatra căzută din spaţiu este bogată în fier şi este uşor de recunoscut datorită crustei negre pe care o capătă la intrarea în atmosfera Pământului.

În timp ce rocile de pe Marte valorează aproximativ 1.200 de euro pe gram, meteoritul căzut în Draveil ar valora doar câteva sute de euro. Cu toate acestea, soţii Commette nu doresc să vândă piatra. "Istoria vieţii Pâmăntului a aterizat în casa mea, istoria spaţiului despre care noi nu ştim nimic şi care e fascinantă", a spus doamna Commette.

Franţa este ţara în care cad cei mai mulţi meteoriţi. Cea mai mare piatră pe care au găsit-o în ţară a fost una de 150 de kg în Montferrat, sudul Franţei. (Sorina Ionaşc)

Un meteorit vechi de 4,5 miliarde de ani a căzut în casa unor francezi din Draveil, anunţă The Telegraph. Potrivit specialiştilor, este pentru prima dată când un meteorit cade atât de aproape de capitala Franţei. Soţii Commette, întorşi din vacanţă, au găsit acoperişul casei crăpat şi astfel şi-au dat seama de prezenţa lui.

Meteoritul, numit "chondrite", este de dimensiunea unui ou, cântăreşte 85 de grame şi provine de la un asteriod dintre Jupiter şi Marte. Acesta este unul dintre cei 60 de meteoriţi căzuţi în Franţa în ultimele patru secole. Alain Carion, un specialis

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 56 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 33 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 51 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°