UPDATE Cursul de referinţă a urcat cu 0,5 bani, la 4,3746 lei/euro
Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referinţă cu 0,5 bani mai mare, de 4,3746 lei/euro, iar unii dealeri spun că deprecierea leului a fost temperată de intervenţii indirecte ale băncii centrale.
În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,3696 lei/euro.
Pentru dolarul american, rata de schimb a scăzut cu 0,18 bani, de la 3,3394 lei/dolar la 3,3376 lei/dolar.
În raport cu francul elveţian, rata de schimb oficială este de 3,6409 lei/franc, cu 0,8 bani mai mare faţă de marţi, când s-a situat la 3,6329 lei/franc.
Cursul de schimb a crescut uşor în prima oră a şedinţei, la 4,3735 - 4,3740 lei/euro, într-o piaţă în care dealerii cred că BNR a intervenit indirect prin vânzare de valută, pentru a tempera deprecierea leului, după ce cotaţiile au urcat chiar la deschidere aproape de 4,38 lei/euro.
În primele minute cotaţiile au urcat la 4,3750 - 4,3790 lei/euro, cu 0,4 - 0,7 bani peste închiderea de marţi, de 4,3710 - 4,3720 lei/euro.
Ulterior în piaţă au fost plasate mai multe ordine de vânzare de euro, care au readus rapid cursul sub 4,3750 lei/euro, iar dealerii cred că revenirea a fost determinată de o intervenţie indirectă a Băncii Naţionale a României (BNR).
"Cotaţiile au fost la deschidere până aproape de 4,38 lei/euro, însă tranzacţiile au fost realizate în jurul nivelului de 4,3750 lei/euro, pentru că imediat după deschidere au apărut unele ordine de vânzare de euro. Cel mai probabil, banca centrală a intervenit din nou indirect pentru a tempera deprecierea leului. Mişcările cursului au venit în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse de euro", a afirmat un dealer.
Unii dealeri cred că BNR a fost prezentă indirect prin vânzare de euro încă de marţi, mai ales în prima jumătate a zilei,