După mai bine de două decenii de agresivă cultură tabloidală tv, dar şi ,,colateral’’ susţinută jurnalistic, ierarhia autentică, firească, a valorilor a fost la noi - şi nu numai se pare – neantizată.

Astfel încât n-a mirat pe nimeni când, la încetarea din viaţă a strălucitului cărturar Academicianul Florin Constantiniu - cea mai ardentă conştiinţă istorică românească a ultimei jumătăţi de veac, autorul tulburătoarei pledoarii în favoarea unei ,,Istorii sincere a poporului român’’- abia i s-a aflat un biet loc de veci nu în spaţiul rezervat Academiei la Bellu, ci într-un cimitir la marginea urbei capitală, unde Bărăganul bate la Porţile Orientului.

Aşa s-au petrecut faptele şi cu pictorul Vasile Grigore, la moartea căruia neamurile au alergat rătăcite de la un birou la altul al administraţiei noastre ca să-i găsească marelui colorist locul de veci la… Pătrunjelul!

Nu mai e nimic de mirare nici când – şi nu numai se pare – reînnvie lejeră filosofia de berărie a mahalalei de altădată care se sorea, vara, desculţă, cu încălţările alături, pe malul lacului Ceşmegiu.

Nu mai e de mirare nimic atunci când reîncepe să plutească deasupra tocătoarelor de lemn cu mici şi fudulii şi măduvioare, ridicându-se la cer ,,cu damf’’- cum zicea actorul preferat al lui Caragiale, Iancu Brezeanu - această filozofie accesibilă ,,tutulor’’ şi fericit răsfăţătoare, simbolizată inspirat prin atât de grăitoarea înţelepciune a lui Cilibi Moise: ,,Decât sărac şi bolnav, mai bine sănătos şi bogat!’’

Rezultat al bombardamentului asurzitor al difuzoarelor atârnate pe toţi stâlpii, în toate satele şi oraşele, în toate casele şi camerele bieţilor oameni din fostul lagăr socialist, aceste milioane de ascultători au aflat că aparatul de radio de care depindea difuzorul a fost inventat de rusul Popov. Şi la noi, în România socialistă, mulţi ani, multe zeci de ani, Radioul n