Aradul are monumente isotrice de o mare importanţă. Unul dintre acestea este şi Cetatea Aradului, care se numără printre cele mai importante, în zona de vest a ţării. Istoria acestei cetăţi este una impresionată, ea fiind şi una dintre puţinele cetăţi de tip Vauban din Europa.

Ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII -lea, cetatea a fost considerată ca una dintre cele mai impresionante fortificaţii militare ale timpurilor respective. Odată cu încheierea războaielor austro-turce din prima jumătate a veacului al XVIII-lea şi după ocuparea Transilvaniei, a Banatului şi a altor teritorii de către Imperiul Habsburgic, s-a preconizat construirea unor fortificaţii militare, în regiunile pe atunci abia ocupate, pentru asigurarea dominaţiei în aceste zone.

Cancelaria de la Viena a întocmit un plan strategic ce prevedea ridicarea unei centuri de cetăţi între zona interioară apropiată graniţei imperiului spre sud şi est. Istoricii spun că din rândul acestor cetăţi au făcut parte fortificaţiile de la Oradea, Timişoara şi Arad. Planul cetăţii Aradului a fost aprobat personal de împărăteasa Maria Theresa şi de fiul ei Iosif al II-lea.

Trebuia strămutat oraşul

Noua cetate a Aradului, în conformitate cu planul imperial, trebuia să înlocuiască vechea cetate arădeană şi să corespundă din punct de vedere al tehnicii militare contemporane.

Ca loc de construire a fost aleasă o peninsulă a Mureşului, pe malul stâng pe care oraşul a cedat-o autorităţilor militare. De construirea cetăţii, în momentul respectiv, a fost legată problema strămutării oraşului în câmpia Zimandului, pentru ca cei din cetate să aibă câmp deschis de tragere. Însă, rezistenţa populaţiei şi apelurile la Viena au determinat suspendarea acestei idei.

Edificarea Cetăţii, operă a arhitectului Harsch, a început în vara anului 1763, după sistemul Vauban şi este o const