Recenta vizită a lui Traian Băsescu în Republica Moldova a refăcut, oarecum, simbolicul „pod de flori“ de peste Prut.
Decisiv a fost contextul de la Chişinău: în locul unui comunist acru precum Vladimir Voronin, preşedintele României a găsit parteneri rezonabili, care ne consideră „fraţi" şi nu „asupritori".
Momentul e bun. Pentru prima oară în ultimii 70 de ani, Bucureştiul şi Chişinăul par a vorbi aceeaşi limbă: româna. Timp de o jumătate de secol (1940-1991), sub şenilele sovietice, moldovenii de peste Prut n-au putut să mişte-n front (cu o „pauză" de câţiva ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).
Destrămarea URSS a fost momentul astral pe care România nu l-a fructificat. Cu o diplomaţie abilă şi energică, apropierea de Basarabia putea merge mai departe decât la simbolicul „pod de flori". Dar pentru asta mai era nevoie de ceva: voinţă politică. Din nefericire, la Bucureşti domneau Ion Iliescu şi camarila sa pro-moscovită...
Acum însă, aştrii par să se fi aliniat din nou în favoarea noastră. Ia gândiţi-vă la o năstruşnicie: ce-ar fi ca noi, românii de pe cele două maluri ale Prutului, să mai surprindem o dată lumea cu o mutare de genul „Cuza 1859"?!
La 5 ianuarie 1859, Alexandru Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, cu capitala la Iaşi (după refacerea alegerilor, dat fiind că primele fuseseră falsificate în favoarea separatiştilor). La 24 ianuarie, colonelul Cuza a fost ales şi domnitor al Ţării Româneşti, de către Adunarea electivă de la Bucureşti. Imperiul Otoman şi cel Habsburgic erau tentate să intervină spre a împiedica Unirea, dar au fost descurajate de poziţia fermă a lui Napoleon al III-lea în favoarea românilor.
Ce ne împiedică să repetăm isprava? Preşedintele României (Băsescu sau succesorul său) ar putea deveni şi preşedintele Republicii Moldova, în caz că şi basarabenii doresc unirea