Prinţul William intenţionează să participe alături de soţia sa, Kate Middleton, la prestigiosul Maraton al Londrei de anul viitor. Acest lucru a fost dezvăluit de însuşi fratele vedetei, Harry.
"Am încercat să alerg şi eu ani de zile la maratonul acesta, dar niciodată nu am mai găsit locuri. Ce e grozav este că fratele meu şi soţia lui o să alerge anul viitor, cred", a spus Harry, la BBC.
Sue Barker, cea care îi lua înterviul, a spus: "Tocmai aţi spus asta în direct". Prinţul Harry a replicat în spirit de glumă "Ei, atunci înseamnă că va trebui să facă asta".
Fratele mai mic al lui William a făcut această afirmaţie, duminică, în timpul desfăşurării celei de-a 32 ediţii a Maratonului Londrei, la care participă 37.000 de oameni.
Un purtător de cuvânt de la palat a declarat că cei doi nu au planuri clare să participe la maraton. "Declaraţia a fost făcută pe moment", a fost replica oficială a palatului.
Citeşte şi: Prinţul William şi Kate Middleton, vacanţă în locul unde s-au sărutat prima dată