Ingaduiti-mi sa supun atentiei Dumneavoastra o imagine clasica din fototeca perioadei postrevolutionare din Rasaritul si Centrul Europei, pe care v-as propune-o ca tema principala de meditatie, cam in genul asocierilor sincretice de subiecte si simboluri din Jocul cu margele de sticla, romanul lui Hermann Hesse. Va reamintiti, probabil, ce anume se petrece in Castalia lui Josef Knecht, in momentul in care magister ludi anunta tema inaugurala a jocului anual, pe cale de a incepe: o reculegere mai intii, lunga de citeva ceasuri, ii prilejuieste fiecarui jucator adincirea in sine si in istoria jocului cu margele de sticla, pentru ca, treziti din aceasta meditatie lucida, participantii la joc, initiati si profani deopotriva, sa declanseze marea urzeala a combinatiilor spirituale infinite.
Structura finala a jocului si reusita sa, in cele din urma, se bazeaza pe faptul ca nici un jucator nu poate reproduce aidoma asociatiile spirituale ale celorlalti, fie ca ei au trait in trecut sau sint inca in viata. Adica – asa cum am spune noi azi, in epoca noastra postmoderna –, pe diferenta. Coborind in istoria multiseculara a Castaliei, consolidata eroic in perioada dispersiva a „epocii foiletonistice“ (prin care jucatorii cu margele de sticla inteleg perioada pe care noi o traim astazi), nici unui participant la joc nu-i va fi dat sa gaseasca, nici macar intimplator, aceleasi teme sau simboluri, care l-ar putea aduce in nedorita situatie de a reproduce o formula intelectuala deja atestata. in utopia lui Hesse, desi ne aflam in fata unei provincii spirituale strict ierarhizate, cu functii de sistem reiterate, trecutul se afla in imposibilitatea de a se repeta pe sine, motivul fiind exclusiv acela ca spiritul genereaza intotdeauna propria sa noutate. Indiferent cit de mult apelezi la arhivele sale, el iti va da, intotdeauna, raspunsuri si solutii diferite.
@N_P
