Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulia Pârlea: Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge

Publicat in Jurnalul, vineri 22 mai 2009 ·

Doarme cam patru ore pe noapte, pentru că de luni până vineri prezintă ştirile sportive la Observatorul de la ora 6:00 al Antenei 1. În curând va "intra" pe sticlă şi o dată la două week-end-uri, prin rotaţie cu colega ei, Cristina Dochianu: dimineaţa, la ora 7:00, dar şi la Observatorul de seară. Cu alte cuvinte, în puţinul timp liber rămas la dispoziţie visează să doarmă..., dar nu prea reuşeşte. Doar la 24 de ani ai lucruri mai bune de făcut! Aşa că alunecă în lumea viselor după miezul nopţii, asta atunci când nu se distrează alături de prieteni şi de iubitul ei, Iulian Moga, şi ajunge acasă la ore foarte mici.

DACĂ-I MUSAI, CU PLĂCERE. Are un ritual pe care îl urmează pentru a-l alunga pe Moş Ene de pe gene: "Pun trei telefoane să sune, dar chiar şi aşa, de multe ori sunt atât de adormită încât mă întreb de ce oare sună telefonul la ora aia, când toată lumea doarme".

Iulia, fostă Miss Bikini în 2008, nu se plânge însă de acest program de armată: "Important este că îmi place foarte mult ceea ce fac. Probabil că dacă nu mi-ar fi plăcut aş fi considerat că fac sacrificii. Prietenii şi Iulian mă înţeleg. Nu au încotro şi s-au obişnuit". Profesional, speră că la un moment dat va ajunge să prezinte propria emisiune de divertisment. Dar până acolo este conştientă că mai are drum lung de bătut.

COLECŢIE DE PĂLĂRII. Iulia este microbistă, de fel stelistă şi chiar dacă a mers şi pe stadion (fratele mai mare este de vină!), în ultima vreme preferă să urmărească meciurile acasă, împreună cu iubitul ei, care este înnebunit după fotbal. Chiar dacă nu practică un sport anume, merge la sală în mod regulat şi mărturiseşte că, deşi fotbalul dă tonul pe micul ecran, şi-ar dori să vadă şi mai multă gimnastică.

Colecţionează pălării, pasiune pe care recunoaşte că a împrumutat-o de la Iulian, chiar dacă le poartă destul de rar. Şi-a făcut şi planuri de vacanţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 31 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 57 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 37 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 28 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°