Primăria Sectorului 1 a finalizat lucrările la clădirea celei mai mari clinici de chirurgie cardiovasculară pediatrică din Europa de Sud-Est, care se va regăsi în incinta Spitalului „Grigore Alexandrescu“. Odată cu terminarea lucrărilor la clădire, a fost finalizată prima etapă a investiţiei, urmând ca în perioada următoare clinica să fie dotată cu aparatură medicală de ultimă generaţie.
Lucrările de construire a clădirii au demarat în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, iar prima etapă a investiţiei a fost finalizată, urmând ca în perioada următoare clinica să fie dotată cu aparatură medicală necesară.
Noua unitate medicală va asigura diagnosticarea şi tratamentul bolilor cardiovasculare la copii. Capacitatea clinicii a fost stabilită la un număr de 85 de paturi, dispuse pe patru niveluri.
Parterul va funcţiona ca unitate de primiri urgenţe, diagnostic, internări-cameră de gardă şi laboratoare de analize medicale, etajele 1 şi 2 vor avea funcţiuni de spitalizare pe categorii de vârstă – sugari, preşcolari, şcolari; etajul 3 va fi destinat blocului operator septic şi secţiei A.T.I. adiacente, iar etajul 4 va fi ocupat de un bloc operator aseptic + secţia A.T.I. Subsolul clădirii va deservi ca parcare pentru vizitatori şi personalul medical.
În prezent, două echipe a câte patru medici se pregătesc în chirurgie cardiovasculară pediatrică în spitale din Belgia şi Israel. O echipă de specialişti din aceste spitale va veni şi va lucra cu echipa de medici din România în momentul în care clinica va deveni funcţională. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 estimează că această clinică se va deschide la sfârşitul anului 2013 - începutul anului 2014.
„Investiţiile în sănătatea copiilor noştri sunt o prioritate a administraţiei pe care o conduc. Construirea unei clinici de chirurgie cardiovasculară pediatrică devenise