Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: M-am văzut sâmbătă cu Fenechiu, am fost eu unde era dânsul. Am vorbit o oră

Publicat in Mediafax, luni 15 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că s-a întâlnit sâmbătă cu fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, dar nu în Bucureşti, ci acolo unde se afla Fenechiu, iar discuţia a durat o oră.

"M-am văzut sâmbătă cu Relu Fenechiu", a declarat ponta ziariştilor.

Întrebat dacă a fost Fenechiu în Bucureşti, premierul a răspuns: "Nu, am fost eu unde era dânsul".

"Am stat o oră de vorbă. Am discutat o oră despre ce e mai important (la minister - n.r.) şi acum ne vedem la ora 13.00 la minister", a adăugat Victor Ponta, care premia luni interimatul la Transporturi.

Întrebat dacă are vreo preferinţă între Ovidiu Silaghi şi Mugur Cozmanciuc pentru portofoliul Transporturilor, Victor Ponta a spus: "Îi cunosc foarte bine pe amândoi, amândoi au mai fost în Guvern, unul ministru, celălalt secretar de stat, dar aştept decizia celor de la PNL, o discutăm, după care, nu uitaţi, trebuie să-i propun preşedintelui".

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a precizat, într-un interviu pentru "Gândul", că s-a întâlnit sâmbătă cu premierul Victor Ponta pentru "a-i preda" mandatul de la Ministerul Transporturilor.

"M-am întâlnit cu premierul şi i-am predat mandatul de la Ministerul Transporturilor", a spus Fenechiu.

Fostul ministru al Transporturilor a declarat că l-a sunat vineri pe premierul Ponta pentru a-şi prezenta demisia de la minister, dar că nu există un document oficial depus la Guvern. Acesta a explicat că iniţial convenise să-şi dea demisia sâmbătă, dar după ce a văzut "spectacolul televizat" l-a sunat pe premier şi l-a anunţat că demisionează, a notat "Gândul".

Fenechiu a fost întrebat dacă în cazul său a fost vorba despre o demisie prin telefon sau a fost revocat. "Atât timp cât eu eram într-un colţ de ţară, iar premierul era în alt colţ de ţară nu puteam să îmi prezint demisia decât telefonic. Dincolo de toate, procedura

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°