Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără arsuri în vacanţă

Publicat in Adevarul, marți 9 iunie 2009 ·

Ca pielea să scape cu bine de efectul razelor solare puternice, o investiţie de circa 40 de lei într-o cremă cu factor de protecţie potrivit este obligatorie. Crema ideală nu lasă urme, este rezistentă la apă, oferă o senzaţie de răcoare şi, mai ales, are factorul potrivit de protecţie. Cele mai căutate creme cu protecţie solară sunt cele care au în compoziţia lor chimică bioxid de titan. „Motivul: substanţa aceasta albă produce dispersia luminii la suprafaţa pielii“, ne-a explicat Dorin Mihalache, medic dermatolog. Specialistul spune că acest tip de creme au un mare avantaj: nu trebuie aplicate de foarte multe ori pe parcursul unei zile.

„În principiu, dacă facem baie în mare, este bine ca după ce ieşim din apă să reaplicăm un strat de cremă protectoare“, mai adaugă dermatologul. Reaplicarea cremei este recomandată de cel puţin două - trei ori pe parcursul unei zile de plajă.

Pentru a şti când este cazul unei noi aplicări, specialiştii oferă un mic pont:  înmulţiţi factorul de protecţie de pe eticheta cremei cu doi şi astfel veţi afla câte minute vă puteţi bucura de soare până la următoarea aplicare.

Ce factor de protecţie ni se potriveşte

Majoritatea românilor au fototipurile III şi IV, explică medicii dermatologi. Astfel, ei sunt protejaţi de creme cu factor de protecţie 20 sau 30.

Totuşi, există şi persoane care au pielea foarte albă şi albă şi care corespund fototipurilor I şi II. Întrucât acestea riscă să facă arsuri în numai câteva minute de expunere la soare, specialiştii le recomandă o cremă cu un factor ridicat de protecţie precum SPF 30, SPF 50, şi chiar SPF 50 + şi să evite să se expună la soare între orele 10.00 şi 17.00.

Cât te costă să-ţi protejezi pielea

Potrivit pentru o piele nu foarte sensibilă, spray-ul protector Nivea are o textură uşoară. Crema

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 50 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 11 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°