Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fotbalist mai retras

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 8 aprilie 2013 ·

Cum să te retragi când nici n-ai apucat să tragi pentru naţională?! Ştefan Radu nu face faţă stresului indus de convocări, de-aia probabil se şi accidentează destul de des când le primeşte. Pe de altă parte, să recunoaştem că naţionala lui Piţurcă nu prea are nimic stimulant, dacă excludem partea sentimentală cu intonarea imnului. Dar când echipa naţională e conficată de o gaşcă dubioasă, nu se cheamă că trădezi patria dacă nu mai vrei să vii la lot. Nu mai e ca pe vremuri, cine fugea din România lui Ceauşescu era automat trădător. Privind numai din punct de vedere fotbalistic, că de fapt asta ne interesează, pierderea nu e de speriat. Ştefan Radu a stagnat ani buni la Lazio, pentru ca în ultima vreme să iasă în evidenţă prin gafe puerile care arată că nu mai e cu mintea la joc. S-a dus vremea când zvonurile că îl vor echipe mari aveau iz de credibilitate. Acum are 26 de ani şi perspective nespectaculoase. O să mai joace câţiva ani, la Lazio sau în altă parte, în nici un caz la o echipă mai pretenţioasă, o să mai câştige nişte bani şi apoi va putea îmbătrâni liniştit. Să fie sănătos, iar noi să ne vedem de ale noastre. S-au mai retras şi alţii înainte care au însemnat mai mult pentru echipa naţională decât Ştefan Radu. Plus că decizia unora, cum ar fi Chivu, este absolut logică. Dacă el se accidentează o dată la două antrenamente şi un meci, vă daţi seama ce-ar fi însemnat alte antrenamente şi jocuri în plus!

Dar să ne ridicăm privirea şi mai departe de fotbalul nostru, că mereu vom avea ceva de văzut. La meciul cu Mallorca, Barcelona şi-a văzut cei doi grav bolnavi înapoi la treabă, Tito pe bancă, iar Abidal în teren. Nu ştiu dacă îl vom vedea pe francez şi în meciuri importante, nu asta e ideea. E greu de crezut că el îşi va mai atinge nivelul care l-a impus în echipa catalană, contează mai mult apartenenţa la grup. Cum e şi sloganul, Barcelona, ma

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 43 minute
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum 59 minute
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 28 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Loteria Română anunță extrageri duble pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Premiile puse în joc

Ziare.com acum 40 minute
Loteria Română va organiza sâmbătă, 4 mai 2024, extrageri duble pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, pentru seria suplimentară fiind alocat un fond total de câştiguri, la categoria I, de 350.000 de lei. Potrivit companiei, l

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

19°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°