Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Grătare, plimbări cu barca şi relaxare la iarbă verde. Mii de ploieşteni s-au mutat de 1 Mai la Bucov şi au uitat de post

Publicat in Adevarul, miercuri 1 mai 2013 ·

Parcul Bucov de la ieşirea din Ploieşti a devenit, de 1 Mai, neîncăpător pentru miile de ploieşteni veniţi să mănânce la iarbă verde şi să se relaxeze cu familia şi prietenii. Copiii au găsit în acest an foarte multe posibilităţi de distracţie

Prin tradiţie, ploieştenii care nu pleacă pe Valea Prahovei sau la mare de 1 Mai se îndreaptă spre pădurea de la Păuleşti sau către Parcul „Constantin Stere“ de la Bucov pentru a-şi petrece ziua liberă.

A fost ceea ce s-a întâmplat şi în acest an, iar parcul de câteva mii de hectare din marginea Ploieştiului aproape că s-a dovedit neîncăpător pentru amatorii de relaxare şi un grătar în aer liber. Nici nu se făcuse bine ora prânzului că parcarea era plină ochi, iar maşinile trase pe alei aproape că ajungeau în DN 1B, Ploieşti – Buzău.

Foarte curat şi din ce în ce mai bine amenajat pentru a corespunde unor posibilităţi civilizate de distracţie, Parcul Bucov a fost, de 1 Mai, mai mult ca oricând, pe placul ploieştenilor. Fiecare a încercat să se distreze fără a deranja grupurile din jur, iar muzica dată la maximum şi gălăgia au fost lăsate deoparte.

În ciuda promisiunilor cu care au plecat de acasă, zecile de terase cu mici şi pastramă, dar şi grătarele puse gratuit la dispoziţie de administraţia parcului i-au făcut să uite pe vizitatori că sunt în post. Fumul intens care s-a ridicat astăzi din parc, dar şi mirosul îmbietor al grătarelor i-au biruit şi pe cei mai credincioşi dintre ploieşteni care au cedat în faţa micilor, berii şi fripturilor. Foto Distracţie de 1 Mai la Bucov

Fie că au venit cu familia sau cu prietenii, toată lumea a venit foarte pregătită pentru picnicul de 1 Mai de la Bucov. Oamenii şi-au adus oale, tacâmuri, scaune, mese, dar şi şezlonguri pentru relaxarea de după masa copioasă.

Unii au preferat mişcarea şi au alergat pe aleile parcului, alţii au preferat să d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 23 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°