Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE România are o echipă în semifinalele Ligii Campionilor

Publicat in Adevarul, joi 15 martie 2012 ·

Dacă la „sportul rege" visăm primăveri europene, o echipă din Ploiești a ajuns la un meci distanță de finala Ligii Campionilor într-un sport mai puțin mediatizat: popicele

Într-un moment în care, la fotbal, echipele româneşti abia trec de grupele competiţiilor europene, iar la handbal sau baschet performanţele sunt în scădere, România este reprezentată la cel mai înalt nivel european de un club din Ploieşti, la o disciplină mai puţin cunoscută. Fetele de la secţia de popice a Conpet-Petrolul Ploieşti au ajuns la turneul final al Ligii Campionilor, care reuneşte cele mai bune patru echipe rămase în turneu. În ultima zi a acestei luni, în Slovenia, ele vor juca semifinala Champions League, iar, cu puţin noroc, o zi mai târziu ar putea evolua în finală.

Surpriza este cu atât mai mare în condiţiile în care campionatul românesc de popice este extrem de sărac, mult sub nivelul din multe ţări vestice. În competiţia rezervată băieţilor sunt înscrise numai şase echipe, iar la fete sunt şi mai puţine cluburi, doar cinci. Nici nu-i de mirare, în aceste condiţii, că toate sumele din sponsorizări sau banii de la cluburi abia ating valoarea câtorva prime de joc pe care le-ar încasa un fotbalist spre exemplu. Click pe imagini pentru galeria foto

Se antrenează în schimburi Nici condiţiile de antrenament nu rivalizează cu acelea întâlnite la alte sporturi, chiar dacă, de câteva luni, fetele de la Conpet se pot bucura de o nouă sală de joc. Până la modernizarea sălii Victoria, din zona Podul Înalt din Ploieşti, fetele făceau aproape zilnic o navetă de peste70 de kilometri până la Fieni. Recent, sala, care ajunsese în paragină, a fost reconstruită de la zero, cu o capacitate de aproape 130 de locuri. Aici au fost montate şi piste noi de popice, lucru care a făcut ca sala de popice din Ploieşti să fie printre cele mai moderne din ţară, la rivalitate cu Târgu Mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 34 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 55 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°