Autoritățile locale focșănene au fost printre primele din țară care au aplicat „Legea nr. 2.908 din 4 iulie 1921 pentru înfrânarea vagabondajului și cerșetoriei și pentru protecțiunea copiilor”. În numărul de ieri al ziarului v-am prezentat cum a fost înfiinţat adăpostul pentru suferinţii de boli cronice, cum erau plasaţi cerşetorii la stăpân sau erau trimişi la muncă în colonii. Astăzi vă prezentăm pedepsele la care erau condamnaţi cei care vagabondau sau cerşeau ori comiteau infracţiuni grave.

Prima parte a acestui articol o puteți reciti accesând http://www.monitorulvn.ro/articole/colonii-de-munca-ospicii-pentru-cersetori-si-scoli-de-indreptare-acum-100-de-ani-i_2_152546.html

Orice individ apt pentru muncă, dovedit culpabil de vagabondaj sau cerşetorie era supus la pedeapsa colonizarii pentru muncă, de la 5 zile la o lună. Pedeapsa era executată la o colonie de muncă ori în arestul poliţiei sau al primăriei localității unde s-a săvârşit infracţiunea. „În timpul pedepsei, cel condamnat va fi scos zilnic la muncă ce necesită măturatul, spălatul şi reparatul străzilor, măturatul şi întreţinerea grădinelor sau localurilor primăriei sau alte autorităţi publice hotărâte de primar, sau în lucrări de utilitate publică. Este recidivă dacă în interval de un an de la executarea primei pedepse condamnatul va săvârşi o nouă infracţiune similară. În acest caz el e pasibil de pedeapsa dela o lună la 6 luni. În cazul când după expirarea acestei pedepse cel condamnat va săvârşi înăuntrul unui termen de 5 ani de la executarea ei o nouă infracţiune similară, el va fi pedepsit cu colonizarea pentru muncă dela 6 luni pâna la 5 ani”, prevedea legea.

Vagabonzii şi cerșetorii găsiți inapți pentru orice fel de muncă, precum şi copiii mai mici de 18 ani împliniţi nu erau condamnaţi, ci puşi, prin hotărârea tribunalului, la dispoziţia asistenţei sociale, ca