Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Găurile negre" CFR Marfă, CFR SA, CFR Călători ţin pe banii lor maşinile şefilor de la Transporturi. Mănescu, pentru Gândul: “Am găsit astfel de contracte, am cerut rezilierea lor”

Publicat in Gandul, marți 24 decembrie 2013 ·

Companii de stat care supravieţuiesc ca urmare a ştergerii datoriilor istorice de către Guvern, prin ordonanţe de urgenţă fac găuri adânci în bugetele proprii pentru a susţine financiar, prin contracte ilegale de comodat, şi 17 maşini ajunse în folosinţa unor directori din Ministerul Transporturilor. Concluziile apar în Raportul Public al Curţii de Conturi pentru anul 2012 potrivit căruia CFR SA, CFR Călălori şi CFR Marfă au cheltuit anul trecut mai bine de 620.000 de lei pentru întreţinerea acestor automobile cărora le-au plătit, ilegal, inclusiv combustibilul.

Raportul menţionează 17 maşini mărcile Audi, Volkswagen, Mitsubishi şi Toyota care au ajuns în folosinţă gratuită la Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia se află cele trei companii de stat, prin contracte cu clauze ilegale.

Întrebată dacă a găsit astfel de contracte în august, când a fost învestită ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu a confirmat pentru gândul că acestea nu au fost reziliate în totalitate nici până în prezent, adăugând că a cerut “o situaţie exactă” pentru a fi anulate. “Da, când am venit am cerut companiilor rezilierea contractelor de comodat. Nu toate au fost încă reziliate. Am cerut o situaţie actualizată”, a precizat ministrul.

Datele oficiale făcute publice chiar de CFR arată că în 2012 cele trei companii au fost departe de o situaţie financiară care să le permită astfel de “cadouri” pentru şefii din Transporturi cărora le-a fost interzisă, după 2010, cumpărarea de automobile mai scumpe de 18.000 de euro.

CFR plătea până şi benzina

Ceea ce Curtea de Conturi semnalează este, în primul rând, ilegalitatea unor clauze. Prin aceste contracte, obligaţia de a suporta cheltuielile de exploatare, de la taxe, revizii, roviniete, reparaţii până la asigurări îi revine comodantului, adică CFR şi nu comodatarului, aşa cum prevede Codul Civil. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 26 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 2 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°