Ultima oară când am fost în Timişoara am văzut ceva ce nu am mai observat în niciun alt oraş - nişte tăbliţe cu mesaj plantate la fiecare intersecţie.

Bun, veţi zice, păi asta vedem la tot pasul, mersi. Mesajul spune, de obicei, „Drum în lucru” sau „Stop, viaţa are prioritate”, „Aici sunt banii dumneavoastră” sau „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”. Suntem familiarizaţi, dacă nu chiar sătui de acestea.

În acest caz, avem parte de un mesaj direct, nevalidat de comisii, de copywriteri, neprelucrat de politicieni, nu neapărat aducător de beneficii materiale celui care l-a născocit. Un text scris roşu pe alb, în spaţiul public. Cu patina oficială, fiindcă e sub auspiciile forurilor comunitare. Am şi fotografiat cu telefonul şi mă uit chiar acum la poză. Nu e rodul imaginaţiei mele, n-am visat.

În oraşul în care a început Revoluţia există din loc în loc tăbliţe pe care se poate citi: „Poliţia Comunitară Timişoara. NU DAŢI BANI CERŞETORILOR în intersecţii!”. O stemă atestă că nu e produsul unui glumeţ care a muncit la un protest subversiv. Lucrurile sunt dictate cât se poate de oficial. Nu eşti ameninţat cu amenda, nu ţi se spune că e conform legii, e doar o atenţionare. Oficialităţilor le pasă, se pare, de calitatea vieţii în acel oraş. E un semn micuţ că se îngrijesc într-un fel de cetăţean, că se solidarizează cu el. Îi conştientizează pe trecători, fie că sunt din localitate, fie doar în vizită. Iar asta conferă încredere că autorităţile înţeleg întrucâtva care este datoria lor. Aşa se încheagă o comunitate adevărată. Aşa poate fi ţinută unită. Prin încredere. Care există şi de-o parte, şi de cealaltă.

Într-adevăr, am observat, comparativ cu alţi ani, când nici să-mi duc îngheţata la gură nu puteam de ei, cerşetorii sunt mult mai rari. Din unele locuri au plecat definitiv. Unde s-or fi dus? Cred că în Bucureşti.