Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea TVA a dus inflaţia anuală la 7,5% în iulie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

AnaliŞtii estimează că rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,5%, ca urmare a creşterii preţurilor de consum cu 2,95% în luna iulie, în contextul majorării TVA.

Creşterea vine după ce în iunie rata anuală a inflaţiei a coborât uşor, la 4,38%, pe fondul ieftinirii mărfurilor ali­mentare pen­tru a doua lună consecutiv.

Estimările analiştilor va­ria­ză între 7% şi 8,3% în ceea ce priveşte rata anuală şi între 2,4% şi 3,6% re­feritor la in­fla­ţia lunară din iulie, potrivit unui sondaj realizat în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Institutul Naţional de Statistică urmează să anunţe astăzi datele privind evoluţia inflaţiei din iulie.

Pentru sfârşitul acestui an analiştii prognozează o rată anuală a inflaţiei de 8,1%, estimările oscilând între 7% şi 8,5%.

Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că majo­rarea TVA cu cinci puncte pro­cen­tuale de la 19% la 24% va conduce într-o primă rundă la o creştere a preţurilor cu 3%, efectele de runda a doua urmând să fie modeste.

BNR a majorat estimarea de inflaţie pentru acest an, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorării Ta­xei pe Valoare Adău­gată, şi a revizuit prog­no­za de inflaţie pentru 2011, de la 2,8% la 3,1%.

Ţinta de in­fla­ţie a băncii centrale pentru acest an este de 3,5% plus/mi­nus un punct procentual, iar pentru 2011 de 3% plus minus un punct pro­centual.

AAFBR este o asociaţie pro­fesio­nală fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008.

AnaliŞtii estimează că rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,5%, ca urmare a creşterii preţurilor de consum cu 2,95% în luna iulie, în contextul majorării TVA.

Creşterea vine după ce în iunie rata anuală a inflaţiei a coborât uşor, la 4,38%, pe fondul ieftinirii mărfurilor ali­mentare pen­tru a doua lună consecutiv.

Estimările analiştilor va­ria­ză între 7% şi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 31 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 22 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 31 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°