Etapa a XI-a a campionatului ligi a III-a a adus în seria bucureşteano-prahoveană, din care fac parte şi cele două braşovene, prima înfrângere formaţiei Conpet Ploieşti, formaţie care se luptă pentru promovare. Învingătoarea, Argeş Mihăileşti, este fosta formaţie din Bod.
Fosta divizionară B Chimia Brazi a reuşit prima victorie de la masivele transferuri făcute de către noul antrenor (care a pregătit şi Petrolul Ploieşti) Eusebiu Tudor. La Târgovişte, un meci cu trei eliminaţi, doi de la gazde şi unul de la Rapid II, formaţie care nu a mai primit de data aceasta întăriri de la prima garnitură. Fostul „stegar” Lavi Hrib a preluat formaţia din Buftea pierzând pe finalul meciului. Urmăritoarea liderului, Juventus Bucureşti, cu noul antrenor Ionel Augustin, s-a impus în faţa celor din Titu în ultimele 10 minute de joc şi speră în continuare la promovare. În derby-ul braşovean de la Tărlungeni, Unirea a câştigat prin golurile marcate în primele 35 de minute de joc, după care au oprit motoarele.
Formaţia din Filipeşti şi-a disputat ultimul său meci înainte de retragerea din campionat. Cum retragerea se va produce înainte de încheierea turului, toate rezultatele acestei formaţii vor fi anulate.
Victorie facilă
pentru gazde
Unirea Tărlungeni - CF Predeal 2-0 (2-0)
Au înscris: S. Marin (27), Vlăsceanu (34)
Unirea: Târziu - Stegaru, Săndulache, Nedelea, Cercel - Kajcsaracz (60 Căpăţână),
Brujan (80 Simion), Vlăsceanu, Marin (70 Benga) - Csiki (75 Harap), Neagu.
Antrenor: Decebal Câmpeanu.
CF Predeal: Ciodar - Muşat, Aştilean, Fl. Ene (46 Vlad), Stoica (46 Muşat) - Cosac (46 Chelaru), Achiţei, Dobre, Neacşu - Andronache, Cristache (80 Lăcătuşu). Antrenor: Alexandru Gătej.
Un meci cu două aspecte distincte. O primă repriză în care gazdele au avut mai mult superioritatea şi au înscris cele două goluri car