Întreprinzătorii, locurile de muncă, activitatea economică, în general, are valoare şi sens să existe doar dacă bugetul de stat se alege cu ceva din ele.

Merităm să trăim doar ca să plătim taxe. Cam asta este logica pe care guvernanţii nu încetează să o reafirme de câte ori mai vor să-i jupoaie de bani în plus pe toţi cei care fac ceva. Nu ia şi statul destul, nu ai decât să mori tu, cu firma şi angajaţii tăi! Un astfel de cinism a marcat argumentele aduse de Guvern pentru introducerea impozitului forfetar, care nu a întârziat să îşi reconfirme efectele distructive pentru economie. În logica ministrului Maria Grapini, dacă o firmă nu face profit mai mult timp, cu siguranţă face evaziune şi merită să dispară.

Ce dacă pot exista nenumărate alte explicaţii pentru pierderi în perioadă de criză? Ce dacă odată cu firmele acelea dispar şi multe locuri de muncă, şi venituri disponibile pe care angajaţii trimişi în şomaj nu le vor mai putea cheltui? Ce dacă firmele respective şi angajaţii lor plăteau statului multe alte taxe? Nu luăm şi impozit pe profit, nu ne mai trebuie nimic, Guvernul fiind gata oricând să-şi omoare găina cu puii de aur doar pentru a nu da semne de slăbiciune care să dea idei şi altora că poate fi păcălit. Din aceeaşi disperare de a nu pierde bani la buget, Guvernul a ajuns să dea peste cap şi Codul insolvenţei, aprobând prin ordonanţă de urgenţă o formă cu prevederi care nu au fost niciodată dezbătute şi pe care majoritatea specialiştilor le consideră aberante.

Cu şanse oricum reduse de redresare, firmele intrate în insolvenţă îşi vor putea semna în viitor direct falimentul dacă printre creditorii principali se află statul. Alături de ele îşi vor putea lua adio de la activitate şi venituri şi sutele de mii de oameni angajaţi. Din păcate, logica simpluţă şi plină de cinism a doamnei Grapini pare să fie