Liderul deputaţilor PDL, Mihai Stănişoară, a declarat, luni, că el este "parte a neîmplinirii" PDL de a contesta la Curtea Constituţională Statutul senatorilor şi deputaţilor şi a apreciat că este "foarte bine" că preşedintele Traian Băsescu a trimis legea la Parlament spre reexaminare, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă îşi asumă răspunderea pentru că nu ar fi ştiut că sesizarea Curţii Constituţionale pe tema Statutului deputaţilor şi senatorilor trebuia făcută în termen de două zile, Mihai Stănişoară a spus: "Vorbim despre o altă discuţie. Este vorba despre o altă decizie politică înainte şi apoi nişte termeni juridici care trebuiesc respectaţi. Sigur că parte a acestei neîmpliniri, s-o numesc, sunt şi eu, suntem cu toţi".
Stănişoară a apreciat că democrat-liberalii nu au reuşit să sesizeze Curtea Constituţională din cauza unei "necorelări". El a arătat că este "foarte bine" că şeful statului a trimis Statutul deputaţilor şi senatorilor în Parlament spre reexaminare.
"Foarte bine că a trimis-o. Noi am dorit, însă o necorelare cu experţii care au pierdut din vedere faptul că era procedură de urgenţă am pierdut termenul", a explicat Stănişoară, după şedinţa grupurilor parlamenatre ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Citeşte şi: Băsescu RETRIMITE legea SUPERIMUNITĂŢII la Parlament. Statutul aleşilor trebuie MODIFICAT. Vezi cum îşi motivează preşedintele decizia.
La rândul său, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat, luni, că nu îi va schimba pe liderii de grup parlamentar pentru că au ratat termenul de contestare la Curtea Constituţională a Statutului deputaţilor şi senatorilor.
"Nu este OK deloc, dar nu schimb liderii de grup, ar trebui să fie mai atenţi", a spus Blaga, după şedinţa de grup a democrat-liberalilor din Camera Deputaţilor şi Senat.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, Parlamentului, o cerere de reexamin