Deoarece oamenii de afaceri ieseni nu sint dispusi sa investeasca in echipele de oras, sportul ramine la mina oficialitatilor locale, care nu pot, in cel mai fericit caz, decit sa asigure o prezenta decenta in primele esaloane Foarte multi sint cei care impart sportul de pe la noi in trei categorii: sporturi individuale, de echipa si fotbalul. Sportul iesean, defalcat pe aceste caprarii, nu prezinta un tablou prea incurajator. La sporturile individuale, cele neolimpice predomina din punct de vedere al performantelor, cele mai bune rezultate fiind obtinute de sporturi cu audienta redusa sau chiar foarte mica, pina aproape de zero. Performerii de rezonanta parasesc incet-incet Iasul, mai intii prin dubla legitimare, prin care se incearca injumatatirea cheltuielilor, pina la pierderea totala a lor, cum este cazul celei mai bune sprintere a Romaniei, Angela Morosanu. Boxerii talentati ai Iasului ramin la stadiul de sperante, daca nu se ratacesc prin modeste gale profesioniste din diverse colturi sarace ale Europei. Sporturile pe echipe inoata din greu pe la coada primelor esaloane: baschetul a retrogradat pe linie administrativa, taindu-i-se in mod brusc sansa barajului, handbalul a gasit o nesperata raza de lumina prin schimbarea de ultima ora a sistemului competitional, echipa feminina de baschet se afla in reanimare clinica, desi s-a salvat de retrogradare, iar voleiul feminin si rugbiul se scalda in zona locurilor VII-VIII, fara sanse prea mari de a plonja spre pozitii mai luminoase. O situatie similara se vede si la fotbal, in care Iasul este (atit prin trecut, cit si prin perspective) logodit cu zona pozitiilor IX-XII, ceea ce nu inseamna mai mult decit o aurita mediocritate, fara ingheturi, dar si fara arderi. Numitorul comun al tuturor acestor sporturi este, fara indoiala, criteriul financiar. Cu exceptia (nu fericita din cale afara) a voleiului, toate sint depen