A trecut ceva vreme de când discutăm despre bolile economiei noastre. Multe dintre aceste boli au fost deja vindecate. Altele însă ne mai dau de furcă. N-au fost găsite până acum cele mai bune medicamente pentru vindecarea lor.
Una dintre boli, într-adevăr gravă, căreia nu i-a fost administrat un leac eficient, este dramatica întârziere înregistrată în construcţia de autostrăzi. Care ar fi soluţia? Mulţi dintre practicienii şi teoreticienii din economia noastră, care cred că bugetele de austeritate ar fi vinovate, susţin sus şi tare că problema infrastructurii va putea fi rezolvată numai prin... umflarea deficitului bugetar. Aşa să fie? Pe termen scurt, un astfel de "stimulent", folosit intensiv cândva (bunăoară, Administraţia Nixon, în America, îmbrăţişase teoria deficitului activ, cheltuind pentru investiţii bani neacoperiţi cu venituri bugetare) ar putea avea efecte pozitive. Dar astfel de efecte nu ar avea cum să fie prelungite pe termen lung. Aşa că va fi nevoie de alte măsuri pentru stimularea investiţiilor în infrastructură.
Dar să mă întorc la judecata celor ce văd în România anului 2010 nevoia unui deficit bugetar mai mare. Raţionamentul lor e simplu. Vrem autostrăzi? Atunci să lăsăm deficitul bugetar să urce spre cer. Vom putea cheltui fără să avem venituri bugetare; mai departe, cu banii scoşi din deficite vom cofinanţa atragerea de fonduri europene, iar cu fondurile europene vom construi autostrăzi.
Dacă însă în loc să scadă (şi încă sub 3 la sută) deficitul bugetar va creşte, nu vom mai îndeplini o condiţie pentru intrarea în zona euro la 1 ianuarie 2015. Aşa că a fost scoasă din pălărie încă o soluţie: să amânăm aderarea la zona euro.
Despre autostrăzi discutăm de două decenii. Discutăm... fără să fi fost însă dat şi aşteptatul impuls financiar. Şi nici nu va fi dat până când factorii economici, pe verti