Ilunga Mwepu e un bărbat care, de cîteva decenii, lipeşte etichete una peste alta. „Congolez“ în loc de „zairez“, „antrenor“ în loc de „fundaş“, „protestatar“ în loc de „nepriceput“. Ştafeta identităţilor nu se opreşte. Asta dovedeşte că fotbalul e caruselul în care se învîrt, într-o furtunoasă devălmăşie, patimi, alianţe, destine răsucite, trădări, triumfuri şi complicităţi. Pentru Mwepu, viaţa s-a colorat într-un negru mat (cam ca pielea unui sclav tropical) la Cupa Mondială din RFG, în 1974, cînd Zairul a devenit prima ţară din Africa subsahariană care participa la un turneu final. În insectarul fotbalului, Mwepu a rămas pe post de gînganie candidă, de ageamiu care nu ştie jocul. De ce? Fiindcă a călcat cu crampoanele în străchinile regulamentului. În meciul Brazilia-Zair din grupe, sud-americanii aveau de bătut o lovitură liberă şi se gîndeau ce schemă să aleagă. Fără să-l preocupe estetica şi logica meciului, Ilunga Mwepu a ieşit din zidul zairez şi a bubuit mingea dincolo de centrul terenului, alegîndu-se imediat cu un cartonaş galben. Publicul a rîs înduioşat, brazilienii au clătinat din cap, comentatorii au rămas cu vorbele în gît.
Ceea ce a părut atunci o formă spectaculoasă de ingenuitate a primit explicaţii după mulţi ani. Între timp, Mwepu se mutase dintr-o ţară care oricum îşi schimbase numele pe o insulă cu la fel de mult soare, dar cu mai puţini dictatori vindicativi decît Zairul: Malta. Antrenor secund la o echipă misterioasă, Athletics Girgenti, Mwepu a surîs distant şi a trecut, cu un reportofon în faţă, la deconstrucţia gestului din 1974. Lumea a aflat, cu ocazia asta, că la Cupa Mondială din 1974 citise greşit textul fiindcă nu i se livrase contextul. Zairul pierduse deja cu Scoţia (0-2) şi cu Iugoslavia (0-9). Un eşec la peste trei goluri în faţa Braziliei ar fi expediat naţionala Zairului în puşcărie, dacă nu cumva în faţa plutonului d