Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii pana in 35 de ani ar putea infiinta firme cu capital de 10 lei

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Tinerii cu varsta pana in 35 de ani, care nu au mai avut o firma inainte, vor putea sa-si infiinteze una cu un capital social de doar zece lei si care, timp de trei ani, va fi scutita de la plata impozitelor pe profit si pe salarii, potrivit unei initiative a Ministerului pentru IMM-uri, informeaza Mediafax.

Firmele astfel constituite, considerate de tip starter, vor primi cu prioritate sprijin financiar sub diverse forme, vor fi scutite de la plata unor taxe vamale si de asemenea vor avea acces la credite cu perioada de gratie, prevede proiectul de lege privind stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor apartinand intreprinzatorilor tineri.

Proiectul a fost prezentat miercuri de ministrul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comert si Mediul de Afaceri, Constantin Nita, si a fost lansat spre dezbatere publica.

Tinerii intreprinzatori vor avea insa si anumite obligatii, respectiv alegerea doar a cinci domenii de activitate si obligativitatea ca la sfarsitul perioadei de trei ani sa aiba un capital minim de 5.000 de euro prin capitalizarea profitului.

"Daca un tanar reusesete ca in trei ani sa stranga 5.000 de euro atunci inseamna ca si-a dorit cu adevarat o afacere. Daca se constata ca nu are aceasta performanta, atunci intreprinzatorul va trebui sa ramburseze banii pe care ia primit sub forma facilitatilor fiscale", a spus Nita.

El a precizat ca, pentru anul viitor, ministerul a estimat ca vor fi infiintate 500 de firme prin acest act normativ, in 2011 circa 750, 1.480 firme in 2012 si 3.000 in 2013.

Ministrul a precizat ca va lua in calcul si modificarea taxelor platite pentru infiintarea acestui tip de entitate, care dupa parerea lui ar trebui reduse cu 50%.

Intrebat daca masura ar putea acoperi golul lasat de numarul mare de firme inchise prin introducerea impozitului mini

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°