Un doljean de 36 ani, care conducea o autoutilitară, dinspre Predeal spre Braşov, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (curbă la dreapta şi pantă), a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens. Autoutilitara a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, după care s-a răsturnat pe un alt autoturism care circula din sens opus. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor trei şoferi şi a altor doi pasageri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt. Ciprian Sfreja, s-a intervenit cu două echipaje de la Descarcerare, cu trei SMURD-uri şi cu ambulanţe, pentru salvarea victimelor - trei bărbaţi şi două femei. În urma coliziunilor, trei dintre răniţi au rămas captivi printre fiare, iar unul dintre ei, şoferul autoutilitarei, a fost eliberat după o intervenţie extrem de dificilă, ce a durat aproximativ două ore şi jumătate. Un doljean de 36 ani, care conducea o autoutilitară, dinspre Predeal spre Braşov, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (curbă la dreapta şi pantă), a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens. Autoutilitara a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, după care s-a răsturnat pe un alt autoturism care circula din sens opus. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor trei şoferi şi a altor doi pasageri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt. Ciprian Sfreja, s-a intervenit cu două echipaje de la Descarcerare, cu trei SMURD-uri şi cu ambulanţe, pentru salvarea victimelor - trei bărbaţi şi două femei. În urma coliziunilor, trei dintre răniţi au rămas captivi printre fiare, iar unul dintre ei, şoferul autoutilitarei, a fost eliberat după o intervenţie extrem de dificilă, ce a durat aproximativ două ore şi jumătate.