Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce au protestat romii de origine română din Roma

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 septembrie 2011 ·

Zeci de romi de origine română au protestat astăzi la Roma față de condițiile în care sunt ținuți de autoritățile locale. Oamenii au reclamat că nu au apă, curent și servicii de salubrizare, iar copiii lor nu pot merge la școală, transmite agenția Ansa. Sursa: MacLuhan69, Flickr

Emil Costache, reprezentantul comunității de romi din tabăra din Cesarina, din Roma, s-a plâns că au ajuns la limita răbdării. ”De două luni trăim fără apă caldă. Astăzi au oprit-o și pe cea rece, au oprit curentul și au tăiat servciile de salubrizare. Nu mai putem sta în aceste condiții de degradare”, a afirmat Costache, citat de ziarul ”La Repubblica”.

Cotidianul italian notează că aceleași nemulțumiri le au peste 150 de persoane care trăiesc în zona autorizată, dintre care 83 sunt minori.

”Tabăra noastră este una autorizată, în ea trăind 83 de minori care merge la școală. Protestăm pentru că Primăria din Roma, care ne-a închiriat terenul, nu a plătit proprietarul, care, în consecință, din această dimineață, ne-a lăsat fără toate serviciile”, a mai spus Costache.

La protest au luat parte femei și copii. Unul dintre copii ținea în mâini o foaie de hârtie pe care era scris un mesaj către primarul Romei, Gianni Alemano: ”Dragă primarule, suntem românii din Cesarina. Această tabără nu are apă caldă și lumină, iar copiii sunt toți murdari. La școală, învățătoarea nu vrea copii murdari. Ce să facem? Fă ceva pentru noi. Mulțumim”.

Gianluca Peciola, unul dintre consilierii municipali din partea formațiunii ”Ecologie și Libertate”, a participat la protest. El a declarat că tabăra în care locuiesc romii este autorizată de primărie, deși condițiile de aici sunt foarte proaste, iar autoritățile nu fac mai nimic pentru a le îmbunătăți.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 28 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 55 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°