•Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetarii, considera ca prin examenul de capacitate si admiterea computerizata evaluarea elevilor este mult mai obiectiva
Admiterea in orice forma de invatamant postgimnazial se va face doar pe baza examenului de capacitate. Conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) a lasat de inteles ca, in acest sens, nu vor interveni modificari pentru urmatorii trei ani. "Sustin examenul de capacitate si consider ca aceasta forma de examen este cea mai obiectiva in ceea ce priveste evaluarea competentei absolventilor clasei a VIII-a. Repartizarea computerizata elimina orice urma de suspiciune in ceea ce priveste ocuparea locurilor la licee", a precizat Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetarii.
Totodata, conducerea MEC a propus si sustine cresterea duratei invatamantului obligatoriu de la opt la zece ani. Mai mult, considera ca inceperea scolii la varsta de sase ani este in beneficiul actualei generatii. "In acest fel, ne vom alinia la sistemul care deja exista in Uniunea Europeana. Aici, peste 85% dintre copii sunt dati la scoala de la aceasta varsta. Mai mult, in Uniune exista tari in care copiii sunt scolarizati in invatamantul scolar inca de la cinci ani", a mai spus Ecaterina Andronescu. (M.H.)
•Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetarii, considera ca prin examenul de capacitate si admiterea computerizata evaluarea elevilor este mult mai obiectiva
Admiterea in orice forma de invatamant postgimnazial se va face doar pe baza examenului de capacitate. Conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) a lasat de inteles ca, in acest sens, nu vor interveni modificari pentru urmatorii trei ani. "Sustin examenul de capacitate si consider ca aceasta forma de examen este cea mai obiectiva in ceea ce priveste evaluarea competentei absolventilor clasei a