Guvernul de la Roma pare hotarat sa inchida granitele Schengen pentru imigrantii infractori. Premierul Tariceanu acuza Italia ca nu a reactionat ferm pana acum si ca risca sa-i discrimineze pe romanii cinstiti.
Ministrul de Externe italian, Franco Frattini, a explicat ca aplicarea unor masuri impotriva imigrantilor infractori, care i-ar afecta si pe romani, nu ar incalca directivele europene privind libera circulatie, pentru ca s-ar prevala de cele privind spatiul Schengen: "Romanii nu fac parte din spatiul Schengen si, atunci cand se vorbeste de lupta impotriva accesului ilegal al cetatenilor precum romanii, raspunsul este simplu: sa aplicam directivele europene care exista". Regulile spatiului Schengen permit expulzarea sau interzicerea accesului celor care nu au mijloace de subzistenta sau care comit delicte. Frattini a incercat ieri sa tempereze iesirile xenofobe de la Roma: "Cetatenii italieni nu cer un comportament rasist sau xenofob din partea Guvernului Berlusconi, care nu il va adopta niciodata, dar au cerut prin votul lor o atitudine de fermitate". Cu toate acestea, noul ministru de Interne italian, membru al Ligii Nordului, formatiune de extrema dreapta, a lansat in dezbatere pachetul de masuri impotriva imigratiei clandestine, care prevede, printre altele, si limitarea accesului romanilor in Italia, si favorizarea expulzarilor.
La vestea precipitarii situatiei din Italia, premierul Calin Popescu Tariceanu a convocat o sedinta la Palatul Victoria, in urma careia ministrul de Interne, Cristian David, a fost trimis de urgenta la Roma. Tariceanu a acuzat autoritatile italiene ca au reactionat slab in fata valului de infractiuni comise de romani si ca au permis formarea de tabere de romi in jurul marilor orase, iar acum reactia lor risca sa-i afecteze pe romanii care muncesc si traiesc cinstit in Italia. El a dat exemplu Franta si Ge