Multă vînzoleală în spaţiul politic românesc. Moţiuni de cenzură, ameninţări, discuţii cu reprezentaţii FMI, proteste, greva foamei – care nu înseamnă nimic într-o lume ce vrea să se îmbuibe, şi la o adică cine are dreptul să intre în greva foamei şi cine nu, imaginaţia o ia razna, gîndul se sparie… –, consultări la Cotroceni – ca să ce? –, cînd deciziile se iau altcumva, şi tot aşa, o uriaşă trăncăneală ne înveleşte protector. Tot ciorovăindu-ne pe Legea salarizării unitare şi a pensiilor, tot bombănind pe marginea Legii educaţiei – ai zis, nu am spus, ba da, ba nu... – am neglijat importanţa extraordinară a unui moment de care sîntem foarte aproape. Şi ar fi păcat să-l ratăm. Vasile Blaga, fostul ministru de Interne, ne asigura că sîntem în grafic cu procedurile de aderare la spaţiul Schengen şi că totul este în ordine. Nu am dat importanţa cuvenită acestui subiect. Abia acum, cînd onor Excelenţa Sa, Tanya van Gool, ambasadoarea Olandei ne atrage atenţia că Ţara Lalelelor ar putea opune un veto aderării României la Spaţiul Schengen, ni s-au aprins becurile. La urma urmelor, ce înseamnă acest beneficiu care i se oferă României? Simplu de spus, dar cîtă lume ştie ce se întîmplă dincolo de marginea comunei Ciolpani? Intrarea în spaţiul Schengen ar însemna pentru cetăţenii români – inclusiv membri UDMR, nota bene – libera circulaţie în interiorul graniţelor Uniunii Europene, fără nici un fel de controale vamale. Chiar aşa? Chiar aşa. Am putea merge la Paris sau Berlin aşa cum am merge la mofete în Covasna, fără nici un fel de alte oprelişti la schimbatul trenului la Braşov („Dă jos bagajele, ce aveţi acolo?“, „De ce posedaţi 10 kilograme de salam de Sibiu şi 50 de cauciuri Michelin“ etc). Dusul şi venitul din şi în toate ţările membre ale Uniunii Europene ar fi ceva banal şi firesc. Cu dreptul de şedere şi de muncă ar fi mai complicat, dar este ceva care nu ar