Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Radu Vasile cântă la fluier de 75 de ani

Publicat in Adevarul, miercuri 9 septembrie 2009 ·

Avea cinci ani când a doinit prima oară la fluier. Apoi a muncit cât pentru o viaţă de om, dar nu a renunţat niciodată la instrumentele lui dragi. A cântat pentru Ceauşescu, Gheorghiu-Dej şi Hruşciov, iar cel din urmă i-a oferit un ceas. A fost înfiat în 1941 de o familie de nemţi. „Tatăl meu era inspectorul Poliţiei, omul lui Antonescu. Am fugit în Germania, unde am stat şase luni. Pe urmă, ne-am întors în ţară, eu cu mama, împreună cu generalul Gerschtenberg, şeful aviaţiei militare în România“, povesteşte nea Vasile. „În 1943, când aveam 13 ani, mama a plecat la Craiova cu un căpitan al armatei române care a primit comanda unui regiment de grăniceri“, adaugă rapsodul.

Şi-a regăsit mama în 1948, după cinci ani. „Chiar când am intrat în armată, am participat la un spectacol unde am cântat. În sală era şi mama, am recunoscut-o şi am cerut o întâlnire cu ea. Când ne-am întâlnit, a leşinat şi a căzut. Mi-a zis: „Te-am recunoscut când ai cântat un cântec care mă durea pe mine”, îşi aminteşte plângând nea Radu.

La 19 ani a ajuns pe mâna Securităţii şi a fost trimis la Piteşti. „Ce am putut să văd acolo nu doresc nimănui în lumea asta“, povesteşte nea Radu.

Cânta la fluier pe furiş

A învăţat să cânte la fluier de la cinci ani, de la bunicul său. „Îi furam fluierul de la fereastră şi după ce cântam îl puneam la loc. A văzut că l-am folosit şi m-a prins când am vrut să îl fur din nou. Aproape toate cântecele le ştiu de la el. Era un mare constructor de instrumente, ştia să facă aproape toate instrumentele de cântat”, povesteşte rapsodul. „Tatăl meu cânta la vioară, era un maestru. Cine ştie ce s-o fi ales de el, pe unde o fi fost împuşcat”, adaugă acesta.

A creat mii de fluiere

Alegea lemnul, folosea burghiurile şi dădea găuri, pregătea câte patru sute de fluiere şi mergea la Bezdead cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°