Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajustările din portofoliile investitorilor au mai animat Bursa

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 decembrie 2010 ·

Bursa a crescut vineri cu 0,42%, susţinută de revenirea acţiunilor BRD (BRD), OMV Petrom (SNP) şi Transgaz (TGN), într-o piaţă în care investitorii au vizat cu precădere titlurile băncii.

În această săptămână, SIF Muntenia (SIF4) a fost unul dintre cei mai mari vânzători de acţiuni BRD, cedând titluri în valoare de 9,2 milioane lei. Prin aceste vânzări SIF Muntenia îşi asigură realizarea profitului bugetat pentru acest an, în condiţiile în care după primele 11 luni câştigul se cifra la 35 mil. lei, sub nivelul estimat de managementul societăţii pentru 2010.

Tranzacţiile cu acţiunile SIF Oltenia au cumulat 4,3 milioane lei deşi aceste titluri au fost suspendate de la tranzacţionare până la ora 14:05, întrucât CNVM a solicitat Consiliului de Administraţie al societăţii de investiţii să informeze investitorii cu privire la decizia Tribunalului Bucureşti de condamnare la 12 ani de închisoare a preşedintelui CA Dinel Staicu. După jumătatea sesiunii, SIF Oltenia a transmis un comunicat prin care anunţa că Staicu va demisiona în februarie din funcţiile de preşedinte al CA şi director general, deşi a făcut recurs la sentinţa Tribunalului Bucureşti.

Mihai Mureşian, trader la firma de brokeraj Intercapital Invest, consideră că scăderile înregistrate de acţiunile SIF Oltenia au fost determinate atât de informaţiile despre condamnarea lui Staicu, cât şi de faptul că vineri a fost ziua de scadenţă pentru contractele futures tranzacţionate la Sibex cu activ suport pe aceste titluri. Astfel, unii speculatori au închis poziţiile long de la BVB.

"În strategiile de headging, iniţial cumperi pe BVB şi vinzi la Sibex, ca să câştigi din diferenţa de preţ. Când închizi poziţiile la scadenţă, trebuie să faci operaţiunile contrare, respectiv să vinzi pe BVB şi să cumperi la Sibex. Însă, întrucât poziţiile la Sibiu se închid automat, nu mai rămâne decât să vinzi pe B

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 41 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 54 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°