Orasul Iasi pare un transatlantic gata sa se scufunde. Doar luminile de pozitie, de la stadion, si cele ale curselor aeriene nocturne semnaleaza ca pe aici, la nivelul solului, ar fi vechea capitala a Moldovei. Oare va fi lasata sa se scufunde, asa cum a fost lasata "echipa de suflet" (si de traditie fotbalistica) a iesenilor? Cind am deschis - cu emotie - delicatul plic, aducator, mai intotdeauna, de vesti proaste, inainte de a citi suma pe care o datorez e-on-lui, mi-a sarit in ochi un mesaj la care, oricum, nu ma asteptam: "Felicitari! Sinteti clientul nostru de 5 ani!". Imediat m-am scufundat - vorba poetului - „intr-un calcul numeric", constatind uimit ca, intr-adevar, trecura 5 ani ("ca nouri lungi pe sesuri") de cind sint fericitul posesor al unei centrale termice. Nu banuiam ca voi sarbatori evenimentul. Mai intii, intrucit nu mi-as fi amintit. Apoi, nici nu mi-ar fi trecut prin cap ca dintr-o astfel de intimplare se poate face un eveniment, desi, ca tot romanul, caut cu luminarea un prilej de a sarbatori. De altfel, chiar la nivel national s-a constatat ca, in comparatie cu alte state, stateam prost la capitolul „sarbatori religioase si laice", asa incit, incepind cu anul in curs, s-au mai introdus in calendar citeva prilejuri de a trage chiulul. Nu atitea cite am fi meritat, ca popor cu o inepuizabila, ancestrala vocatie a contemplarii si extazierii, dar orisicit, ne apropiem de standardele mondiale. Adica de ce de-alde Franta, Italia, Spania, Portugalia, America, desigur, sa ne depaseasca pina si la lenevirea pe cap de locuitor?! Propriu-zis, la noi e vorba de a recupera niste sarbatori pe care le-am avut, dar le pierduram cind cu revolutia din decembrie. Au mai ramas asa, de fatada, vreo citeva - Ziua Femeii, Ziua Copilului, Ziua Marinei, Ziua Minerului - cele mai multe disparind odata cu disparitia "obiectului muncii", a forului emblematic pentru o indel