* Tiii, iata! E din nou vineri! Ce trece timpul! A venit din nou frumoasa, rodnica zi de vineri, cea care anunta frumoasele zile de simbata si duminica! O zi de vineri calda, calduroasa, caniculara, chiar (asa se anunta, la ora la care scriem textul asta, vreo 34 de grade, ziceau la televizor!). Este o zi de vineri foarte fierbinte si pentru ca, din cite am citit pe Internet (pe Wikipedia), azi incepe Campionatul Mondial de Fotbal. Speram sa nu gresim cumva ziua, luna sau anul, fiindca, trebuie s-o recunoastem, ne pricepem la fotbal exact la fel de bine ca multi fotbalisti romani, adica deloc. Dar, la urma urmei, si asta e o calitate; am putea profita de nestiinta noastra pentru a ne da cunoscatori pe forumuri, cum fac multi. Sigur am avea si norocul prostului, daca ne-am infige la pariuri sportive! * A propos de fotbalul la care toata lumea se pricepe, mai putin noi (recunoastem, intr-a unspea am ajuns la un liceu nou, iar in clasa nu erau destui baieti, deci am jucat si noi, chiar am dat si un gol - desi nu mai tinem minte exact in care poarta): oare o fi bine sau n-o fi bine ca echipa noastra nationala nu s-a calificat (sau poate s-o fi calificat si nu stim noi)? Daca nu s-a calificat, inseamna ca scapam de niste comentarii (de meciuri) devenite, de-acum, placi de patefon hiriite, care sar. De exemplu, "Un sut perfect al atacantului, iar balonul a trecut la doar un metru peste poarta". Adica de ce-ar fi fost perfect sutul, daca n-a fost pe poarta? Daca tot n-a fost pe poarta, putea sa fie si in stratosfera, ca tot aia era, nu? Faptul ca a fost un singur metru nu incalzeste pe nimeni si nici n-a modificat scorul, singurul care conteaza, la urma urmei. Aici trebuia zis "Prostovanul a dat-o iar in tribune!". Sau alt comentariu: "Toti jucatorii nostri se afla in careul advers". Suna frumos si da bine, fiindca imaginatia celui care asculta comentariul e bogata. Pentru