Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memorialul de la Sighet marcheaza duminica 20 de ani de existenta

Publicat in HotNews, duminică 14 iulie 2013 ·

Fosti detinuti politici si dizidenti din Europa de Est au marcat, duminica, la Sighetu Marmatiei (Romania), 20 de ani de la inaugurarea primului memorial dedicat victimelor comunismului, pe locul unei foste inchisori, relateaza AFP. Unic in felul sau in Europa, memorialul-muzeu de la Sighet evoca iadul trait de sute de mii de oameni in timpul deceniilor de comunism (in perioada dintre Al Doilea Razboi Mondial si 1989), in tari precum Romania, Polonia, Cehia sau Ungaria.

Memorialul a fost fondat pe locul fostei inchisori politice de la Sighet, la granita cu Ucraina, de catre poeta romana Ana Blandiana, ale carei poezii au fost interzise de fostul dictator Nicolae Ceausescu, si de catre sotul ei, scriitorul Romulus Rusan, cu sprijinul Consiliului Europei, scrie France Presse, citat de Agerpres.

"Inchisoarea de la Sighet a fost un cosmar pentru democratie in Romania", a declarat Rusan pentru AFP, amintind de cei aproximativ 200 de demnitari, politicieni, preoti si intelectuali care au fost detinuti in secret in aceasta inchisoare si dintre care 54 si-au gasit sfarsitul aici.

Muzeul de la Sighet, unde exista si un centru de studii si care gazduieste de asemenea o scoala de vara pentru tineri, aminteste de detentiile arbitrare in conditii inumane, de hartuirea morala, de deportari si de supravegherea de zi cu zi la care au fost supusi cei care au cerut mai multa democratie in Europa de Est si cei considerati "periculosi" din cauza functiei sau originii lor.

In Romania doar, peste 600.000 de persoane au fost condamnate si inchise din motive politice de catre regimul comunist intre 1945 si 1989, potrivit centrului de cercetare asociat Memorialului.

In Republica Ceha, semnatarii Cartei 77, scrisa de Vaclav Havel pentru a cere mai mult respect pentru drepturile omului, au fost la randul lor victimele represiunii comunis

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 15 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 52 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 58 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 13 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°