Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima ipoteză a procurorilor în cazul tinerilor descoperiţi morţi la Olteniţa

Publicat in Gandul, duminică 29 decembrie 2013 ·

Reprezentanţii Parchetului Tribunalului Călăraşi spun că primele concluzii ale legiştilor arată că tinerii găsiţi morţi la Olteniţa s-au intoxicat cu o substanţă neprecizată, iar testele paraclinice de la INML vor stabili dacă a fost intoxicaţie cu monoxid de carbon, aceasta rămânând prima ipoteză.

Necropsiile realizate pe trupurile celor patru tineri găsiţi morţi într-o casă din Olteniţa arată că în proporţie de 90 la sută decesul a fost cauzat de intoxicaţia cu monoxid de carbon, în casa în care cei patru au murit fiind găsită o butelie cu robinetul în poziţia deschis.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Călăraşi, care au deschis o anchetă în cazul celor patru tineri găsiţi morţi, sâmbătă, într-o casă din Olteniţa, primele concluzii ale medicilor legişti arată că decesul celor patru a fost cauzat de intoxicaţia cu o substanţă neprecizată.

Conform sursei citate, prima ipoteză este, în continuare, intoxicaţia cu monoxid de carbon.

"Urmează ca testele paraclinice să stabilească verdictul final în acest caz, şi anume dacă a fost monoxid de carbon sau o altă substanţă", au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Parchetului Tribunalului Călăraşi.

Aceştia au mai precizat că testele paraclinice vor fi realizate la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti şi că necropsiile în cazul celorlalţi doi tineri vor fi finalizate de către legiştii din Călăraşi în cursul zilei de duminică.

Într-un comunicat de presă transmis duminică, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Călăraşi spun că rezultatele preliminare ale necropsiile realizate în cazul uneia dintre tinerele de 17 ani şi în cazul tânărului de 20 de ani indică faptul că nu există urme de violenţă pe corpurile acestora.

"La examinarea sumară a cadavrelor nu au fost evidenţiate leziuni vizibile de violenţă. În imobi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 36 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°