Cătălin Radu, directorul general al Direcţiei de Aviaţie Civilă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), susţine că a depus o cerere la Comisia Europeană în vederea obţinerii unei finanţări de 150 de milioane de euro pentru ca aeroporturile cu un trafic de sub un milion de pasageri anual să se poată dezvolta.
"În România sunt 16 aeroporturi, din care doar două înregistrează peste un milion de pasageri anual. În cazul în care cererea depusă de noi la Bruxelles pentru o schemă de finanţare din cadrul programului operaţional sectorial de transport va fi aprobată în următoarele săptămâni, atunci aeroporturile mici vor putea depune proiecte pentru reabilitarea pistelor şi a platformelor", a declarat Cătălin Radu în cadrul evenimentul Airport Forum 2010, organizat de Finmedia. De acest program ar putea beneficia aeroporturile din Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanţa, Cluj-Napoca şi alte nouă aeroporturi din ţară.
De această schemă de finanţare nu pot beneficia însă cele mai mari aeroporturi din ţară, Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, care funcţionează sub denumirea Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti şi care vor înregistra un trafic total de aproape 7 mil. pasageri, potrivit lui Tudor Jidav, directorul general al companiei.
"Avem încă de acum trei ani un proiect pentru reabilitarea pistei aeroportului, care în prezent are 1.800 de metri lungime. Discuţiile legate de finanţarea cu bani europeni se poartă de acum trei ani, însă aşteptăm să vedem ce răspuns vor trimite oficialii europeni", a declarat Gheorghe Pasc, directorul general al Aeroportului din Oradea, care a avut anul trecut un trafic de 80.000 de pasageri.
Cătălin Radu a transmis că majoritatea aeroporturilor au realizat deja aceste proiecte şi că se doreşte obţinerea unei finanţări europene în proporţie de 100%, pentru ca statul şi aeropor