Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta nu vrea ca PSD să intre într-un guvern de uniune naţională

Publicat in Puterea, duminică 31 iulie 2016 ·

Victor Ponta a declarat sâmbătă seară, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, că nu vrea ca PSD să intre într-un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Acesta a ţinut să precizeze că nu se pune problema ca el să fie numit premier.

”Nu. Dacă dă PSD prim-ministrul, da. Dar nu cred că vor vrea ceilalţi. Haideţi să fim realişti. Dacă dă PSD premier, da. Dar nu cred că s-a gândit cineva să ne dea nouă funcţia de prim-ministru”, a afirmat Victor Ponta, întrebat dacă

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Camera Deputaților a decis 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan!

Ziua Constanta acum 58 minute
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a transmis un mesaj după adoptarea, marţi, de către Camera Deputaţilor, a propunerii legislative care le interzice şoferilor prinşi drogaţi sau băuţi la volan să mai conducă 10 ani. Senatorul consideră această lege o

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

MAI anunţă extinderea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă cu 25 de localităţi din judeţele Cluj, Iaşi, Hunedoara şi Ialomiţa

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă o nouă extindere a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) cu 25 de localităţi din judeţele Cluj, Iaşi, Hunedoara şi Ialomiţa. Astfel, locuitorii acestora vor putea

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 3 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Tîlvăr, despre oferirea sistemului Patriot Ucrainei: Momentan, nu se pune problema

Mediafax acum 2 ore
„Nu a spus nimeni că trebuie să dăm. Sunt echipamente solicitate, ţinând seama de situaţia de acolo. Noi avem un astfel de echipament funcţional şi încă trei care sunt în curs de a deveni funcţionale. Până atunci, nevoia noastră este satisfăcută mom

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°