Timp de trei ani (mai 1941 – august 1944), comuniştii din România n-au avut legături cu Moscova. Pe acest temei, grupul lui Dej s-a delimitat de „cominternişti“. Pentru evadarea lui Gheorghiu-Dej, clocită împreună cu agenţi sovietici, primul vizat ca organizator a fost Nicolae Ceauşescu.
Condamnarea lui Nicolae Ceauşescu urma să expire în august 1943. În Nicu - cum îl numeau ceilalţi din închisoare - şi-a pus Gheorghiu-Dej speranţele de organizare a evadării sale. N-a fost să fie. Căci Ceauşescu n-a fost pus în libertate, ci mutat în lagărul din Târgu-Jiu. Tânărul Ceauşescu ajunsese aşadar să conteze pentru veteranii partidului mai mult decât ştiau camarazii de rând. Şi decât au vrut să recunoască, după moartea lui, aceia care cunoşteau faptele. În 1967, în faţa comisiei de cercetare asupra lui Foriş şi Pătrăşcanu, generalul Gheorghe Pintilie (Pantelimon Bodnarenko), fostul responsabil al legăturilor „celulei" din Caransebeş cu conducerea PCdR din clandestinitate, a relatat cum apăruse soluţia Bodnăraş.
Şef nedorit
La el a apelat Dej abia după ce a constatat că pe Nicu nu-l vor elibera la termen. Dovadă incontestabilă a simpatiei şi a încrederii lui Dej în Ceauşescu va fi convieţuirea lor în acelaşi dormitor din lagărul Târgu-Jiu. De altfel, ca şef al vopsitoriei din Penitenciarul Caransebeş, Ceauşescu făcea parte din conducerea deţinuţilor. Petrecea puţină vreme în atelierul său de lucru, după cum vor mărturisi ulterior doi foşti subalterni ai săi. Unul dintre ei (Pavel Câmpeanu) a scris că se sustrăgea de la treabă. Celălalt (Mihai Gere) povestea că, şi la Caransebeş, Nicu era chemat deseori la întâlniri şi discuţii cu ceilalţi şefi ai deţinuţilor.
În deceniul scurs de la prima arestare a lui Ceauşescu în 1933, situaţia se schimbase mult în Partidul Comunist din România (PCdR). În 1940, după vizita la Moscova a unei delegaţ
