Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bun prieten al omului

Publicat in Viata Medicala, joi 10 mai 2012 ·

Câinele de apartament care aleargă la intrare, aduce presa şi scrisorile, care îl trezeşte afectuos, dimineaţa, pe Jake, elevul premiat de NASA, care simte primejdiile, se gudură la prieteni, latră la duşmani, ştie să dea laba şi să se prezinte politicos nou-apăruţilor prin preajmă, este mânat, desigur, dincolo de dresaj, de o mare iubire faţă de oameni. Dar omul ce simte pentru un astfel de câine? Îl iubeşte, oare, ca pe „cel mai bun prieten“ al său? (Cineva spunea odată: „Nu-l consider cel mai bun prieten al meu. Dumneavoastră v-aţi castra cel mai bun prieten?“) O savuroasă şi plină de învăţăminte emisiune pentru adolescenţi se transmite, dublată – neaşteptat de bine! – în limba română, pe Disney Channel. Cei din clasa lui Jake, elevi mai somnoroşi sau mai vioi, au de făcut proiecte ecologice. Se recomandă formarea de echipe, după afinităţi. O colegă cochetă îl roagă pe Jake s-o ia în echipa lui. Cucerit de frumuseţea şi linguşelile fetei, Jake o primeşte, chiar dacă ea nu iubeşte nici parcul, nici câinii, nici cartea, ci doar cumpărăturile şi manichiura. Acum vrea să profite de pe urma „tocilarului“ şi se oferă să fie „prietena“ lui. Se va dovedi, însă, că are mai mulţi „prieteni“. Câinele descoperă că ea minte, în calitate de „poştaş“ îi aruncă scrisorile otrăvite direct în closet – pătimeşte pentru asta – şi nu-l lasă pe generosul Jake să-i dăruiască ei macheta proiectului. (Sare şi distruge macheta aflată în braţele fetei.) Concluzia premiantului: „Am fost folosit. N-am fost destul de deştept, dar câinele meu a fost“. Aflăm că povestea de mai sus a fost, de fapt, relatată de două jurnaliste (de 14 ani) de la revista online „I Publicitate nternauţii şic“, publicaţie aflată în cruntă concurenţă cu postul TV şcolar „Adolescenţii de astăzi“, condus de nişte băieţi sarcastici şi răuvoitori. Şefa unei publicaţii importante din New York remarcă revis

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°