Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FT: Criza datoriilor de stat din zona euro a început deja să afecteze prosperitatea şi investiţiile în Europa Centrală şi de Est

Publicat in Gandul, luni 5 decembrie 2011 ·

Criza datoriilor de stat din zona euro a început deja să afecteze prosperitatea şi investiţiile în ţările din Europa Centrală şi de Est, atât prin scăderea exporturilor către Europa "dezvoltată", cât şi prin impactul măsurilor de degrevare luate de băncile vest-europene, potrivit Financial Times.

Industria fondurilor de investiţii din regiune, aflată încă în faza de dezvoltare, resimte din plin impactul crizei Vestului, interesul investitorilor străini fiind tot mai redus.

"Criza datoriilor de stat din zona euro are deja un impact sever asupra Europei Centrale. Indicatorii de bază ai OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - n.r.) pentru economiile din ECE (Europa Centrală şi de Est) sunt pe un trend clar descendent, iar încrederea consumatorilor şi companiilor a scăzut deja sub media pe termen lung", a arătat pentru Financial Times Christophe Wuyts, economist la KBC Global Services NV.

Aproximativ 60% din exporturile din regiune merg către zona euro, iar jumătate din acest volum au ca destinaţie Germania. Astfel, creşterea economică din Europa Centrală şi de Est a încetinit în trimestrul al treilea, după un trimestru doi "sumbru", iar, potrivit lui Wuyts, "inicatorii arată că ultimul trimestrul al anului 2011 nu va fi un punct de cotitură".

Pieţele fondurilor de investiţii din regiune se confruntă astfel cu un mediu nefavorabil, notează FT. Acolo unde volumele au crescut în ultima perioadă, creşterea se datorează investiţiilor atrase de pe piaţa locală, care reprezintă în unele state 50% din activele industriei, în timp ce investiţiile în acţiuni internaţionale sunt în scădere.

"Nu există niciun orizont pe termen lung, nu este loc pentru performanţe negative", comentează Christa Bernbacher, director pentru ECE la Raiffeisen Capital Management.

Cu excepţia Rusiei şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 46 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 28 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 23 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 2 ore
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°