Preşedintele eurosceptic al Cehiei, Vaclav Klaus, în vârstă de 71 de ani, va părăsi joi funcţia, la finalul celui de-al doilea mandat de cinci ani, ceremonia de învestitură a succesorului său Milos Zeman fiind prevăzută vineri, relatează AFP, conform Mediafax.
Fondatorul partidului de dreapta ODS, Klaus părăseşte funcţia de preşedinte la peste 23 de ani după ce a fost numit în decembrie 1989 ministru al Finanţelor.
Citeşte şi Preşedintele ceh Vaclav Klaus, acuzat de ÎNALTĂ TRĂDARE
Klaus a deţinut şi funcţia de prim-ministru şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor, devenind preşedinte al ţării în 2003, în locul adversarului său Vaclav Havel.
Eurosceptic notoriu, fostul economist liberal Vaclav Klaus nu îşi ascunde dubiile în legătură cu fenomenul încălzirii climei, acuzându-i pe activişti ecologişti de "atingeri aduse libertăţii".
Senatul ceh a sesizat Curtea Constituţională în cazul lui Klaus, acuzat de înaltă trădare.
Preşedintele eurosceptic al Cehiei, Vaclav Klaus, în vârstă de 71 de ani, va părăsi joi funcţia, la finalul celui de-al doilea mandat de cinci ani, ceremonia de învestitură a succesorului său Milos Zeman fiind prevăzută vineri, relatează AFP, conform Mediafax.
Fondatorul partidului de dreapta ODS, Klaus părăseşte funcţia de preşedinte la peste 23 de ani după ce a fost numit în decembrie 1989 ministru al Finanţelor.
Citeşte şi Preşedintele ceh Vaclav Klaus, acuzat de ÎNALTĂ TRĂDARE
Klaus a deţinut şi funcţia de prim-ministru şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor, devenind preşedinte al ţării în 2003, în locul adversarului său Vaclav Havel.
Eurosceptic notoriu, fostul economist liberal Vaclav Klaus nu îşi ascunde dubiile în legătură cu fenomenul încălzirii climei, acuzându-i pe activişti ecologişti de "atingeri aduse libertăţii".
Senatul ceh a sesizat Curtea Constituţională