Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZIUA MUNCII 1 MAI 2012. Cum s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Muncii în lume, de-a lungul vremii. GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, marți 1 mai 2012 · ·

În fiecare an, de 1 mai, întreaga lume sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muncii. Acest lucru se petrece în din anul 1889, când Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat comemorarea, prin manifestaţii muncitoreşti, a victimelor grevei generale de la Chicago.

Pe 1 mai 1886, 35.000 de muncitori s-au adunat într-o piaţă din Chicago pentru a reducerea programului de muncă la opt ore. Protestul a căpătat amploare abia trei zile mai târziu, când numărul manifestanţilor aproape că se dublase, iar violenţele s-au soladat cu moartea a patru muncitori şi a şapte poliţişti.

Din acea perioadă şi până în zilele noastre, Ziua Internaţională a Muncii se sărbătoreşte în cele mai state ale lumii, prin festivităţi şi spectacole de stradă. În continuare, vă prezentăm o galerie cu fotografii suprinse de-a lungul timpului, în diverse ţări ale lumii, de sărbătoarea muncii.

Manifestaţie de 1 mai, în anul 1927, în Italia (Sursa Foto: SF Moma)

Ziua Muncii, sărbătorită în anul 1989, la Ourgenh, în Uzbekistan (Sursa Foto: carldekeyzer.com)

Fotografie realizată de Life Magazine, cu ocazia paradei de Ziua Muncii, la Praga, în Cehia, în anul 1956 (Sursa foto: Christopher's Expat Adventure)

Manifestaţie pentru drepturile muncitorilor, suprinsă la Sidney, în Australia, anul trecut, de 1 mai (Sursa foto: Councillor Irene Doutney)

Demonstraţii de Ziua Internaţională a Muncii, în Piaţa Taksim din Istanbul. Fotografie realizată pe 1 mai 2011 de Murad Sezer, fotograf Reuters (Sursa foto: International Business Times)

Protestatari aparţinând unor grupări de stânga, în timpul marşului de pe 1 mai 2011, de la Kiev, Ucraina. Fotografie realizată de Konstantin Chernichkin pentru Reuters (Sursa: International Business Times)

Tot anul trecut, de Ziua internaţională a Muncii, susţinătorii opoziţiei din Ve

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 48 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

GSP. Laurențiu Reghecampf, urmărit penal pentru violență domestică, în urma scandalului cu Anamaria Prodan. Ce pedeapsă riscă tehnicianul

HotNews acum 28 minute
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) are probleme pe toate planurile. Rămas liber de contract după despărțirea de Al Tai (Saudi Pro League) de pe 15 aprilie, antrenorul a primit o lovitură și în viața personală. Este urmărit penal pentru violență în fam

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°