Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agentii profesorali - Coruptia macina Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara

Publicat in Jurnalul, marți 28 februarie 2006 ·

ANCHETA Nici nu s-a uscat bine cerneala pe sentinta profesoarei de anatomie Adriana Gontean, de la UMF Timisoara, condamnata, in urma cu o luna, la zece ani de inchisoare pentru acte de coruptie, ca un nou seism, de aceasta data de o magnitudine mult mai mare, tinde sa faca una cu pamantul institutia de invatamant superior. La fel ca si in urma cu trei ani, la baza scandalului si a acuzatiilor de luare de mita stau studentii indieni de la sectia engleza a UMF Timisoara...

Totul a inceput in luna noiembrie a anului trecut, cand unul dintre studentii eminenti ai UMF Timisoara, Kaushal Shruti, a facut o contestatie, prin rectorat, catre Presedintie, Cabinetul prim-ministrului si catre cel al ministrului Invatamantului, acuzand ca sistemul de acordare a burselor pentru studentii straini este unul putred si corupt. "Eu sunt o studenta din India si am absolvit anul acesta UMF Timisoara, cu o medie generala de 9,72, dupa sase ani de studii, iar la examenul de licenta am obtinut nota 9,88. Media mea a fost cea mai buna dintre toti aplicantii pentru aceasta bursa, lucru care se poate verifica usor. Eu sunt o studenta serioasa, dar, fiind fata in India, parintii mei nu vor sa finanteze studiul meu postuniversitar. Daca nu obtin aceasta bursa, va trebui sa ma intorc acasa, unde nu voi putea sa-mi continuu studiile", se arata in contestatia care a ajuns si pe masa presedintelui Traian Basescu.

FILIERA BURSIERILOR. In acelasi document, Kaushal Shruti arata ca, in ceea ce priveste sistemul de burse al statului roman pe 2005-2006, printre castigatori s-a aflat si un student indian de la UMF Timisoara, Mohammad Babbar Hanna, care a reusit aceasta performanta cu o medie generala de numai 6,91, fapt confirmat si de foaia sa matricola! "Acest Mohammad Babar Hanna a cerut de la mai multi studenti sume cuprinse intre 7.000 si 8.000 de euro, pentru obtinerea bursei. Am refuzat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 45 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 35 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 24 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 4 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°