Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania: Românii nu mai găsesc de muncă la cules de capşuni

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 iunie 2010 · · ·

Nivelul ridicat al şomajului şi vremea nefavorabilă au diminuat oportunităţile pentru lucrătorii sezonieri proveniţi din Maroc, Africa de Vest şi România, iar pentru cei care găsesc totuşi un serviciu, banii şi condiţiile de muncă sunt departe de a fi perfecte, relatează miercuri cotidianul britanic The Guardian, citat de Agerpres.

Chiar în afara localităţii Palos de la Frontera, între 1500 şi 2000 de africani şi-au construit colibe din scânduri, cu aşternuturi făcute din bucăţi de plastic luate din sere. Acesta este sfârşitul drumului pentru imigranţii care au crezut la un moment dat că pot face bani frumoşi din culesul fructelor. Niciunul dintre ei nu a găsit de muncă pe câmp în acest sezon. Cultivatorii refuză să-i angajeze pe cei care nu au permis de muncă.

Acum doi ani, într-o încercare de a limita imigraţia, Spania a redus numărul contractelor temporare alocate ţărilor de origine, de la 183.600 în 2007, la mai puţin de 20.000 anul trecut. Culegătorii de fructe din zona Huelva sunt cei mai mulţi dintre toţi, însă până şi numărul lor a scăzut, de la 16.500 în 2009, la 4.500 în acest an.

Spania, cu o populaţie de 47 de milioane de persoane, deja nu mai atrage atât de mulţi imigranţi. Şomajul, care afectează peste 20 la sută din populaţia activă, i-a lovit cel mai tare pe imigranţi, aproape o treime dintre aceştia neavând un loc de muncă. Aproximativ 100.000 de latino-americani s-au întors acasă în 2009, în principal în Ecuador (26.500), Bolivia (20.000) şi Argentina (11.700). Numărul imigranţilor este acum de 5,7 milioane, iar spaniolii au început să caute de muncă în afara ţării. Anul trecut 102.000 de persoane au părăsit ţara, în timp ce numai 60.270 au venit aici din străinătate.

În Spania, salariul minim este de 45 de dolari pe zi, însă se ajunge la numai 40 de dolari, după deducerea cheltuielilor cu chiria, transpo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°