Traian Băsescu nu a fost niciodată un personaj dedublat, nu a fost Dr. Jekyll şi Mr. Hyde ai politicii româneşti. A fost, simplu, farsorul cel mai seducător, pentru că întruchipează deopotrivă mitocănia şi şmecheria periferiei. Te minte cu neruşinare, făcându-te între timp la buzunar, fără să i se mişte vreun muşchi pe faţă. Devine expresiv ca un cioclu doar când anunţă o nouă tragedie pentru români sau când, asemenea unui clovn hâd, îl apucă hăhăitul spasmodic la auzul propriei glume grosolane. După ce ai avut de-a face cu el, eşti mai sărac şi mai umilit. Cum periferia domină numeric centrul, plus trădarea intelectualilor care au validat mişeleşte "un pseudo-Cezar care de fapt e însuşi Mamona”, s-a creat premisa recunoaşterii populare într-o democraţie de tip Vacanţa Mare. La suprafaţă – manelismul politic Traian Băsescu cu şpriţ şi dansuri din buric, dedesubt – bani mulţi şi putere ameţitoare.
Fiind un rău viguros, Traian Băsescu a fost revelatorul trădărilor, meschinăriilor şi neputinţelor româneşti. Răscolind murdăria din subsolurile societăţii, a favorizat aducerea la suprafaţă a mizeriilor şi a făcut purulente bubele ascunse. Pare a fi şi singurul beneficiu care va rămâne după el. Preşedintele-jucător a fost şi rămâne doar un preşedinte-impostor pus pe harţă şi jaf şi care din joacă a falimentat o ţară, a flămânzit un popor. A jucat destinul ţării la ruleta istoriei personale, mizând totul pe blond. Crimele sale sunt cu premeditare, chiar dacă lasă să se-nţeleagă că ştie ce spune, dar habar n-are ce face. Disipează vinovăţia democratizând eroarea şi proasta guvernare, cu scopul de a arunca propria culpă în cârca unei conduceri colective reprezentate de Guvern şi de Parlament, la modul general, de clasa politică manipulată de moguli.
După modelul preşedintelui, guvernarea a prefăcut minciuna, nedreptatea şi jaful în principii călăuzitoare. Deveni