Subvenţiile de astăzi stau la baza mişcărilor sociale din viitor? Răspunsul poate fi şi nu. Atunci când subvenţiile se materializează în investiţii sau în capitalizare. Din păcate, în cele mai multe cazuri, subvenţiile nu generează dezvoltare, ci întreţin consumul. Nu rămâne decât să vină scadenţele pentru nivelul de trai umflat artificial şi apar şi grevele şi protestele.
Totuşi, ce e răuîn a creşte bunăstarea, cu ajutoare de la buget? Iată ce: subvenţiile măresc deficitul. Urmează, invariabil, creşterea taxelor şi contribuţiilor, apoi statul se pomeneşte că a scăzut colectarea, apelează la credite, iar când dobânzile şi scadenţele se acumulează, nu mai rămân bani pentru continuarea subvenţiilor. Şi atunciîncep mişcările sociale, grevele, protestele, fiindcă e uşor să dai cuiva un „drept", dar e greu să i-l iei înapoi. Iar istoria a demonstrat cât de repede se obişnuiesc oamenii cu subvenţiile, cât de firesc li se pare, după puţină vreme, să primească ajutorul ca pe ceva care li se cuvine. E foarte simplu să sporeşti cheltuielile bugetare, vor fi destui care vor bani, numai că atunci când începi să retragi alocaţiile oamenii consideră că li se ia un drept câştigat şi le sunt deturnate aşteptările. Unul îşi plănuia să-şi schimbe maşina, altul să-şi construiască o casă, ceea ce, brusc, nu se va mai întâmpla.
Exemplul perfect sunt statele vechii Uniuni Europene, care au subvenţionat decenii la rând agricultura, sporind astfel bunăstarea generală cu ajutorul alimentelor ieftine. Acum, vest-europeniiîşi dau seama că subvenţiile enorme pentru fermieri anulează potenţialul de dezvoltare generat de ramurile economice care reuşesc să fie performante pe cont propriu, fără sprijin.
Ce legătură are asta cu noi? Greşeala fundamentală care apropie România de bogaţii din UE,într-un fel care a fost prea puţin luatîn considerare până acum, este că s-au corelat chelt