Adolescenţii sunt convinşi că nu păţesc nimic dacă "se distrează" cu spice-uri, această "plăcere" fiind accesibilă în special pentru cei cu resurse materiale reduse, în timp ce elevii din liceele centrale preferă marijuana. Acestea au fost concluziile unui focus-grup organizat de "Salvaţi Copiii". Sursa: ADI PÎCLIŞAN
"La toate petrecerile se consumă, de exemplu la Revelion. Pe 1-2 ianuarie nu se mai ridicau din pat. Nu s-ar opri din consumat. Consideră că este cool să consume. Au impresia că dacă nu consumă nu se mai pot distra, alcoolul este demodat", povesteşte M. A., elevă în clasa a XI-a. Părerea ei este aproape unanim consimţită de colegi care îşi cumpără etnobotanice de fiecare dată când se dă strigarea pentru vreo petrecere.
"După prima ţigară am fost mai vesel şi toată lumea vorbea cu mine. Mi-am făcut mai mulţi prieteni, mergem la aceleaşi petreceri şi ne simţim bine. Toată lumea consumă şi nimeni dintre cei pe care îi ştiu eu nu a păţit nimic. Din contra, ne simţim bine şi ne cumpărăm împreună etnobotanice", povesteşte şi M. S., elev în clasa a X-a la un liceu din Capitală.
Popularitatea acestor substanţe este cumva de înţeles dacă luăm în considerare cât de accesibile sunt acestea. Copiii prezenţi la focus-grupul organizat de "Salvaţi Copiii" au amintit de paginile create special pe Facebook pentru această plăcere şi de faptul că spice-shopurile sunt foarte aproape de şcoli sau chiar în interiorul căminelor studenţeşti, cum este în Regie. Unde mai pui că preţurile spice-urile nu sunt deloc condimentate, şi adolescenţii provenind din medii modeste îşi permit această "plăcere". Elevii din liceele centrale preferă însă marijuana la distracţii, spun copiii.
Organizaţia "Salvaţii Copiii" atrage atenţia însă asupra fenomenului consumului de etnobotanice şi efectului acestora asupra sănătăţii tinerilor: "Solicităm pu